Cu-o mare de îndemnuri şi oarbe
năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor,
şi flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul.
Şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet,
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu – unde.
Un singur gând mi-e rază şi putere:
o, stelelor, nici voi n-aveţi
în drumul vostru nicio ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi
nemărginirea.
(Stelelor)
Am fost ca nerodul din poveste
Ce căra Soarele cu oborocul
În casa-i fără uşi, fără ferestre…
Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul.
Ieşeam cu ciubărele minţii goale, afară,
În lumină şi pară,
Şi când mi se părea că sunt pline,
Intram, răstrurnându-le-n mine.
Aşa ani de-a rândul
M-am canonit să car lumina cu gândul…
Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate
Izvorul luminii adevărate:
El a luat în mâini securea durerii
Şi a izbit năpraznic, fără milă, pereţii.
Au curs cărămizi şi noroi puzderii,
S-a zguduit din temelii clădirea vieţii,
Au curs lacrimi multe şi suspine,
Dar prin spărtura făcută-n mine,
Ca printr-un ochi de geam în zidul greu,
Soarele a năvălit înlăuntrul meu.
Şi cu el deodată,
Lumea toată…
Îngerul luminător a zburat aiurea,
Lăsându-şi înfiptă securea;
Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină
De soare, de slavă şi de lumină.
(Luminătorul)
Teodora: – Spune-mi, care sunt bârfele?
Mercedes: – Murmurul râului ne spune că apele lui sunt umflate.
Teodora: – Nu înțeleg nimic despre râul tău și apele lui umflate, deci nu mă înnebuni.
(Marele ocnaș)
© CCC
Dona Angela: Ah, Lorenzo, Lorenzo, ești de toate, filozof, moralist, jurisconsult și, inutil să spun, un gentleman. De toate, de toate, o mașină infernală de reflectat, cu excepția unui tată.
(Marele ocnaș)
© CCC
Nu sunt omul care am fost și nici o strădanie nu mă va face vreodată din nou așa. Văzându-mă atât de schimbat, ea trebuie să se întrebe: „Unde este Julian? acesta nu este soțul meu drag; ce am făcut pentru a-i pierde încrederea și ce sentiment meschin provoacă această rezervă?” o umbră se întinde între noi, din ce în ce mai adâncită, și încet, pas cu pas, ne îndepărtăm tot mai mult. Nici vechea încredere dragă, nici vechile discuții încântătoare; zâmbete înghețate, tonuri supărate, în mine, prin resentimente nedrepte, în ea, printr-o durere plină de lacrimi.
(Marele ocnaș)
© CCC
Cine îi întâlnește, cine îi vede, o repetă. Ernest a jurat că nu, că aproape niciodată nu a ieșit singur cu ea. S-ar putea să se fi întâmplat doar o singură dată. Dar nu este suficient? Că o sută de oameni i-au văzut în acea zi este absolut la fel ca și cum s-ar fi arătat în public, nu doar o dată, ci de o sută de ori. Sfinte Sisoe! Are nevoie lumea să facă o anchetă cu martori de susținere și să precizeze date pentru a stabili dacă o dată sau de mai multe ori au mers la o plimbare prin puritatea simpatiei și tandrețea fraternității lor?
(Marele ocnaș)
© CCC
Dona Angela: – Doamne, ce om! Iată că acum începe să discute dacă ar trebui să meargă sau nu! Aceste lucruri, domnule filozof și domnule soț, se rezolvă cu inima și nu cu capul. E amuzant că nu ai început să te uiți prin cărțile tale vechi pentru a găsi soluția problemei. Sunt chiar surprinsă că nu ai încercat să afli dacă vreun filozof german sau vreun clasic grec nu a vorbit întâmplător despre viitoarea căsătorie a domnișoarei Mathilde d’Avendano cu ducele d’Almonte; și dacă, din păcate, ai fi constatat că unul dintre cărturarii tăi preferați a demonstrat prin A plus B dificultățile căsătoriei, tot prin A plus B, ai lăsa-o să moară pe biata mea fiică.
(Ori nebunie, ori sfințenie)
© CCC
Rhamses: – Mai mult, am simțit că toată puterea venea de la mine. Și când eu însumi nu puteam să-mi dau seama de obiectul rugăciunii mele, rugăciunea mea a fost în zadar.
Ameni: – A fost pentru că era, fără îndoială, nedemnă să i se răspundă.
(O minune în Egipt)
© CCC