S-au aprins în noapte stele.
Ce aproape sunt de ele!
Numai să întind o mână
Și-una-n palm-o să-mi rămână.
Mamă, vrei de ziua ta
Să-ți aduc în dar o stea?
(8 Martie)
Uneori, când sunt fericită într-adevăr,
Simt sau poate numai mi se pare
Cum în vârful fiecărui fir de păr
Îmi creşte câte-o floare.
Şi ştiu că sunt grozav de frumoasă
Cu podoaba aceasta împărătească,
Dar nu mă încumet să mişc fruntea
De teamă să nu mi se ofilească,
Şi nici să mă privesc într-o oglindă
De teamă să nu mi se desprindă.
Şi e destul să mă-ntristez numai un pic
Ca să nu mai rămână din toată frumuseţea nimic.
Haideţi, puteţi încerca şi voi… binişor…
E uşor!
Nu trebuie decât să fiţi foarte fericiţi!
(Minune)
Plecările şi reîntoarcerile tale,
Toate plecările, de ani întregi, superbe, triumfale,
Aceeaşi frunte rea, mănuşa sfâşiată în prag
„Adio, domnul meu!” – un zâmbet vag –
Dispreţ, compătimire şi mustrări,
Aceleaşi lungi plecări
O viaţă nouă, în sfârşit cu marea dezrobire
Un albatros, un fulger în nemărginire…
Şi-aceleaşi reîntoarceri calme, resemnate:
Surâsuri de martiră şi priviri iluminate
Şi renunţări (vai, toate-s în zadar!),
Priviri furişe de copil ştrengar
Şi o mare milă pentru cel pe care l-ai lăsat,
Iertare creştinească celui vinovat,
Elanuri mistice cum nu se mai găsesc,
O pagină sublimă de roman rusesc.
Cum le cunosc aceste tragedii banale
Plecările şi reîntoarcerile tale!
(Plecările şi reîntoarcerile tale)
Purtăm fiecare o dragoste-n noi,
dar eu pentru tine şi tu… pentru alta.
şi focul ne mistuie crunt, pe-amândoi,
eu ard pentru tine, tu arzi… pentru alta.
Aştept un cuvânt, aştepţi un cuvânt,
dar eu de la tine şi tu de la alta,
şi braţul în vis ţi-l văd mângâind,
dar tu, în visare, nu vezi decât pe alta…
Şi ce ne rămâne atunci de făcut,
când soarta nu ştie decât să dezbine?
Trăim amândoi, trăim doar iubind,
deşi eu pe tine, tu totuşi pe alta.
(Delir)
În ochii tăi mă vindec
Şi mă scald,
Ne ţinem, unul altuia,
De cald
Sau noaptea, poate,
Numai de urât…
Eu nu te-ntreb
De unde-ai coborât,
Tu nu mă-ntrebi cât stau
Şi unde plec…
Şi, uite-aşa, trec zilele,
Cum trec,
Şi, uite-aşa, vin nopţile
Cum vin,
Dar dacă încă vreau să te mai ţin,
Din când în când, visând,
Pe braţul meu,
O altă zi se va-ntâmpla mereu
Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,
Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi,
Cât de frumos e cerul şi de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.
(Reflex)
Din noaptea vecinicei uitări,
În care toate curg,
A vieţii noastre desmierdări
Şi raze din amurg
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus –
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.
(Din noaptea)
Câteodată… prea arare…
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună clampa…
Este Ea. Deşarta casă
Dintr-odată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţi-mi
E-o icoană de lumină.
Şi mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.
(Singurătate)