Şi cu asta se deşteaptă în suflet un dor după adevărata locuinţă a sufletului. Platon a numit dorul acesta Eros – şi asta înseamnă Iubire. Sufletul simte deci un “dor de iubire” după propria lui origine. Şi din acel moment, el trăieşte experienţa trupului şi a tuturor celor supuse simţurilor ca fiind nedesăvârşită şi neesenţială. Pe aripile iubirii, sufletul ar vrea să zboare “acasă” în lumea ideilor. Ar vrea să fie eliberat din temniţa trupului.
(Lumea Sofiei)
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.
(Curcubeu)
E cu neputinţă să spui unde încetează mila şi unde începe dragostea, până nu le-ai încercat pe amândouă.
(Agentul secret)
…iubirea mea nu prea mai poate fi de folos nimănui, dar atâta cât a mai rămas, îţi aparţine în întregime.
(Agentul secret)
Curcubeu
Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat şi sună
Oglinzile ritmându-şi-le-n dans,
Şi brazii mei vuiesc fără furtună
Într-un ameţitor, sonor balans,
În vii vibrează struguri străvezii-
Cristalurile cântecelor grele-
Şi stropi scăpărători de melodii
Ca roua nasc în ierburile mele.
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.
Simţi deodată o imensă recunoştinţă la gândul că în această lume belicoasă, perfidă şi haotică, exista totuşi cineva în care putea să aibă încredere la fel ca-n sine însuşi. Era ca şi cum ar fi găsit un tovarăş, în teribila solitudine a unui deşert.
(Agentul secret)
Este mai cinstit să urăști pe față decât să-ți ascunzi gândul sub un chip înșelător.