Orice carte care ajută copilul să-şi formeze obiceiul de a citi, care transformă cititul într-o nevoie profundă şi continuă, este bună pentru el.
Verde crud, verde crud…
Mugur alb, şi roz, şi pur,
Vis de albastru şi de-azur,
Te mai văd, te mai aud!
Oh, punctează cu al tău foc,
Soare, soare…
Corpul ce întreg mă doare,
Sub al vremurilor joc.
Dintr-un fluier de răchită
Primăvară,
La fântână
Te îngână
Pe câmpia clară
Verde crud, verde crud …
Mugur alb, şi roz, şi pur,
Te mai văd, te mai aud!
Vis de albastru şi de-azur.
(Note de primăvară)
Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite.
Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite
Să zboare între ceruri şi spume neperechi!
Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi
în calea unei inimi care închină mării
O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării,
Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb
Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb.
Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze,
Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!
Un greu Plictis, în care speranţe crude gem,
Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem!
Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge
Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge
Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi…
Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi!
(Briză marină)
Traducere: Şerban Foarţă
Precum aduce-n sârg cu sine
Spre ţara de-unde-a fost gonit
Un rege-n furie-oştiri străine,
Aşa vedeam un vânt grăbit
Cu norii după el cum vine.
Urlând le cârmuia cărarea
Purtându-i în năvală orbi,
Părea că varsă-ndepărtarea
Şi mii de lupi şi mii de corbi
De-a valma să-nspăimânte zarea.
Silit-au codri mari să mugă
Şi-n turn, de unde-i supăra
Al clopotelor cânt de rugă,
Trăsniră, şi-un potop era
Urgia ce-au făcut-o-n fugă.
Cu ei o noapte-nfricoşată
Ca iadul peste văi trecu:
Dar însăşi parcă-nspăimântată
De-atâta spaimă ce făcu,
De-abia veni, pierind deodată.
S-a dus cum a venit. Departe
Spre-adâncul orizont s-a dus
Şi spaime-acum pe-acolo-mparte.
Şi iar s-a luminat pe sus
Şi râde soarele lui marte!
(Furtuna primăverii)