Citate de Fernando Arrabal

Imaginaţia aduce neobişnuitul în cotidian, visul în realitate, neaşteptatul în certitudine, viaţa în teatru. (Bătălii) © CCC

Nu vreau să obțin nemurirea datorită operei mele. Vreau să ajung la nemurire fără a muri. (Woody Allen și comedia sa - Edward Lax) © CCC

Nu porti niciodata in tine sentimentul de a te face nemuritor daca nu ai constiinta unui talent deosebit. E un sentiment mare; e un sentiment cinstit chiar la omul mediocru si e firesc la omul mare. Cand las in urma mea cea mai buna parte din mine insumi, cand singurele clipe ale vietii carora le dau o oarecare importanta sunt eternizate, mi se pare ca moartea cuprinde mai putina amaraciune.

Ideea mortii este o idee experimentala; ideea imortalitatii sufletului nu este un concept, ci o idee abstracta.

Omenirea nu se poate sa nu gaseasca in sine puterea de a trai in numele virtutii, chiar fara sa creada in nemurirea sufletului. O va afla in dragostea pentru libertate, pentru egalitate, pentru fraternitate.

Omul vrea sa se perpetueze, ii vine greu sa-si inchipuie ca odata si odata nu va mai fi. De aceea, cauta sa se regaseasca in copiii lui pe sine insusi, de aceea isi doreste ca acesti copii sa fie ca el insusi.

Intr-un univers in care toate se risipesc ca un vis, dorinta nemuririi n-ar fi cuviincioasa. Nu ma plang de faptul ca lucrurile, fiintele, inimile sunt sortite pieirii: o parte din frumusetea lor sta tocmai in durerea aceasta. Ce ma intristeaza este ca ele sunt unice. © CCC

Nemurirea poate fi inteleasa ca un fel de viata pe care o dobandim in memoria oamenilor; acest sentiment care ne impinge cateodata la actiunile cele mai mari este semnul cel mai sigur al pretului pe care il punem pe stima semenilor nostri. Noi ascultam in noi insine elogiul pe care ni-l vor face intr-o zi, si ne jertfim. Ne sacrificam viata, incetam de a exista in mod real pentru a trai in amintirea lor. Daca nemurirea considerata sub acest as­pect este o himera, ea este himera sufletelor mari… Suntem puternic legati de consideratia oamenilor cu care traim; fara sa vrem, vanitatea noastra scoate din neant pe cei ce nu exista inca si noi auzim mai mult sau mai putin bine judecata pe care o fac asupra noastra si ne temem de ea mai mult sau mai putin.

Pentru a putea face fapte de seama, trebuie sa traim ca si cum nu ne-ar fi dat sa murim niciodata.

Sunt marxist, bine, de orientare Groucho și leninist, de orientare Lennon. © CCC

Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.

E posibil ca nemurirea să fie ereditară? (Libération, 24 iunie 2000) © CCC

Nemurirea sau speranta de a trai in memoria oamenilor e singurul lucru care ne consoleaza de scurtimea vietii. Moartea nu-i cumplita decat pentru cel care vede totul stingandu-se odata cu viata lui, dar nu si pentru cel a carui glorie nu poate muri… posteritatea e cea care da pretul cuvenit adevaratului merit... A muri, e soarta tuturor oamenilor; a muri cu glorie, e privilegiul omului virtuos, iar rasplata lui cea mai placuta e sa se bizuie pe recunostinta posteritatii.

Oamenii cred in nemurire pentru ca vor sa supravietuiasca nu ei, ci aceia care le sunt dragi.

Eu m-am străduit toată lunga mea viaţă să găsesc taina vieţii. În tinereţea mea nu am fost fericit, căci ştiam că ea are să piară; şi la vârsta bărbăţiei nu am fost fericit, căci ştiam că acum se apropie bătrâneţea şi aşa m-am dăruit ca adolescent, ca bărbat şi ca bătrân cu totul căutării acestei mari taine. Doream o viaţă al cărei belşug să umple secole întregi şi dispreţuiam o viaţă lungă doar de câteva zeci de ani. Voiam să ajung – nu, am să ajung – ca şi zeii vechi ai acestui pământ. În tinereţea mea am citit, într-un manuscris ebraic pe care l-am găsit într-o mânăstire din Spania, că există o clipă, când soarele a părăsit zodia Berbecului şi încă nu a intrat în cea a Leului, care vibrează de cântecul puterilor nemuritoare şi că cel care găseşte această clipă şi ascultă cântecul devine el însuşi asemenea puterilor acestora nemuritoare. (Rosa alchemica)