Cu foarte mult timp în urmă, o burgheză foarte bogată s-a gândit să construiască o biserică pe cheltuiala ei. Când biserica a fost zidită, a adăugat lucrării sale evlavioase dorința nebunească de a trăi cât va dura monumentul ei. Dumnezeu i-a ascultat dorința. Au trecut mai bine de trei secole de atunci, iar femeia încă trăia; dar decrepitudinea ei ajunsese într-un asemenea grad, încât nu mai vedea, nu mai auzea, nu se mai mișca, nici măcar nu mai respira. A fost întinsă într-un cufăr mare de stejar, lângă care un preot veghea constant. În fiecare an, la aniversarea întemeierii bisericii ei, un suflu de viață reînvia această perpetuă muribundă și își recăpăta suficientă putere pentru a întreba: „Biserica mea este încă în picioare?” La răspunsul afirmativ al preotului, ea suspina trist, spunând: „Mă rog lui Dumnezeu să fie distrusă din temelii! Aș putea să mor atunci...” Și recădea în imobilitatea ei.
(Călătoria unei femei la Spitzbergen, Legendă populară culeasă de Léonie d'Aunet în Insula Falster, Danemarca)
© CCC
Fiecare om este un nebun. Dar ce este oare un destin omenesc, daca nu o viata de eforturi pentru a uni acest nebun cu universul?
Toți oamenii sunt nebuni și cine nu vrea să vadă asta trebuie să stea în camera lui și să-și spargă oglinda.
© CCC
Toţi ne naştem nebuni. Iar câte unii rămân.
(Așteptându-l pe Godot)
Ar trebui să facem doar nebuniile care ne plac.
© CCC
Oamenii sunt atat de obligatoriu nebuni, incat a nu fi nebun inseamna a fi nebun de un alt fel de nebunie.
E bine la noi, la germani; nimeni nu este într-atât de nebun, încât să nu găsească pe unul şi mai nebun care să-l înţeleagă.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.