Citate de Michel Foucault

Amesteca putina nebunie in cumintenie, cat mai este timp.

Când eşti nebun, eşti ocupat să fii nebun - tot timpul. © CCC

Toți oamenii sunt nebuni și cine nu vrea să vadă asta trebuie să stea în camera lui și să-și spargă oglinda. © CCC

Toţi ne naştem nebuni. Iar câte unii rămân. (Așteptându-l pe Godot)

E plină lumea de nebuni, Precum e marea de barbuni.

Intr-o epoca nebuna, a se crede neatins de nebunie este o forma de nebunie.

Nebunii din trecut sunt înțelepții din viitor. © CCC

Psihologia care explică totul nu explică nimic, iar noi rămânem în continuare în dubiu. © CCC

E bine la noi, la germani; nimeni nu este într-atât de nebun, încât să nu găsească pe unul şi mai nebun care să-l înţeleagă.

Niciodată nu trebuie să fii o excepţie. Dacă trăieşti printre nebuni, trebuie şi tu să înveţi să fii nebun.

Sunt cu siguranta nebun; iar daca nu sunt, atunci nici ceilalti nu ar trebui sa fie lasati in libertate.

În general vorbind, omul antic avea o psihologie semnificativ diferită de a noastră. Avea puţine nevoi, o mare stabilitate a gustului. (Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu) © CCC

Fiecare om este un nebun. Dar ce este oare un destin omenesc, daca nu o viata de eforturi pentru a uni acest nebun cu universul?

Psihologia nu va putea spune niciodată adevărul despre nebunie, pentru că nebunia deţine adevărul psihologiei. (Boala mintală și psihologia) © CCC

Nebunia este inteligenta in sens invers! (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC

De la om la omul adevărat, trecerea se face prin omul nebun. (Istoria nebuniei în epoca clasică) © CCC sau Drumul de la om la omul adevărat trece prin omul nebun.

Cu foarte mult timp în urmă, o burgheză foarte bogată s-a gândit să construiască o biserică pe cheltuiala ei. Când biserica a fost zidită, a adăugat lucrării sale evlavioase dorința nebunească de a trăi cât va dura monumentul ei. Dumnezeu i-a ascultat dorința. Au trecut mai bine de trei secole de atunci, iar femeia încă trăia; dar decrepitudinea ei ajunsese într-un asemenea grad, încât nu mai vedea, nu mai auzea, nu se mai mișca, nici măcar nu mai respira. A fost întinsă într-un cufăr mare de stejar, lângă care un preot veghea constant. În fiecare an, la aniversarea întemeierii bisericii ei, un suflu de viață reînvia această perpetuă muribundă și își recăpăta suficientă putere pentru a întreba: „Biserica mea este încă în picioare?” La răspunsul afirmativ al preotului, ea suspina trist, spunând: „Mă rog lui Dumnezeu să fie distrusă din temelii! Aș putea să mor atunci...” Și recădea în imobilitatea ei. (Călătoria unei femei la Spitzbergen, Legendă populară culeasă de Léonie d'Aunet în Insula Falster, Danemarca) © CCC

Nebunii lui Shakespeare sunt adevăraţi înţelepţi.

Războaiele nu se mai poartă în numele suveranului care trebuie apărat, ci în numele existenței tuturor; populații întregi sunt puse să se omoare între ele în numele necesității lor de a trăi. Masacrele au devenit vitale.

Un lucru e sigur; anume acela că omul nu este cea mai veche problemă și nici cea mai constantă care s-a pus cunoașterii umane. (Cuvintele și lucrurile)