Egoismul nostru ia formele cele mai paradoxale. Astfel, eu m-am gandit adesea la ideea reincarnarii (in care, de altfel, nu-i vorba, nu cred deloc) si m-am intrebat in ce forma mi-ar conveni sa reapar pe lume. Ei bine, eu recunosc ca sunt un om plin de cusururi, ca daca am unele insusiri nu le am in masura atinsa de altii, si cu toate acestea n-as vrea sa fiu nici chiar Michelangelo. As dori sa fiu tot eu. Poate ca daca egoismul acesta e absurd, el explica totusi de ce ne impacam toti cu soarta care ne-a fost harazita.
Favoarea da nastere la invidie si invidia la barfa.
Viaţa clasicului e inteligibilă, geometrică; a romanticului e cu sens ascuns. În termeni astronomici am zice: clasicul e un solar, romanticul e un selenar.
Cine plange in fata presupusului neant, care e o abstractie, e tot atat de absurd ca cel care se caina ca s-a nascut.
Fiecare individ moare dupa imaginea pe care si-o face despre acest eveniment.
Putina durere este ca un toxic ce imunizeaza organismul impotriva otravirii.
Unii oameni sunt mai dispusi decat altii sa accepte o formula gata conceputa, asa cum face crustaceul, care se instaleaza in prima cochilie goala pe care o intalneste, si-i ia forma, in timp ce alte crustacee simt nevoia sa-si secrete singure carapacea.
Ceea ce pare dezordine in mine este zburdalnicie. Ceea ce pare scandal este avant, ceea ce pare agitatie, este de fapt viata.
Marea mangaiere a mediocrilor este ca geniul insusi e muritor.