Citate de Horatius

Bis repetita placent. Ce este cerut de două ori place. (Horatius)

Compesce mentem! Pune frau viciilor! (Horatius, Odae)

Odi profanum vulgus. (Horațiu, „Ode”, III, 1, 4) Urăsc mulțimea ignorantă. Cu aceste cuvinte începe prima strofă a celei de-a treia cărți din Odele (Carmina) lui Horațiu. Horațiu își exprimă detașarea față de oamenii incapabili să-i înțeleagă opera, specificând că numai o elită va putea înțelege și aprecia ceea ce spune. Astfel, poetul dorea ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine. Ulterior, expresia a devenit un proverb prin care se exprimă o superioritate disprețuitoare față de masa plebeiană, față de omul din popor, considerat profan și ignorant și care nu reușește să aprecieze frumusețea poeziei. © CCC

Drept e cand indulgenta ceri pentru greseli, s-o acorzi si tu insuti.

Incerc sa adaptez situatia la mine, iar nu pe mine la situatie.

Ab ovo usque ad mala. De la ou pana la mere. (sens figurat: de la inceput pana la sfarsit) (Horatius, Satirae)

Mania e o nebunie scurta.

Cine fuge de extreme si se multumeste cu pretioasa stare de mijloc scapa, prin prudenta sa, de a trai sub acoperis de mizerie, dar scapa totodata, prin moderatia sa, de invidia ce se naste contra celor din palate. Mai tare zguduie furtuna bradul cel inalt, mai curand si mai rau cade la pamant turnul cel ridicat si varful muntilor este mai des lovit de trasnet.

Dona praesentis cape laetus horae. Primeste bucuros darurile clipei de fata. (Horatius, Odae)

Nu ma dau drept nascut din tata ilustru, ci ceea ce sunt.

Nu voi muri pe de-a-ntregul; o buna parte din mine va infrange moartea.

Superstitia este un izvor otravit din care au iesit toate nenorocirile si calamitatile pamantului.

Alergam dupa fericire pana departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape.

E o masura si un tel in toate si exista anumite limite.

Crescentem sequitur cura pecuniam, Maiorumque fames. Creșterea avuției aduce după sine grija și foamea de mai mult. (Horațiu, „Ode”, III, 16, 17.) (Cartea a III-a, Oda XVI, rândurile 17-18.)

Forta lipsita de inteligenta se prabuseste dupa marimea ei.

Vazand in ce chip este infatisata FIINTA SUPREMA, firea ei suparacioasa, asprimea razbunarilor ei, facand o comparatie care sa ne arate numeric raportul dintre cei pe care ii lasa sa piara si cei pe care se indura sa-i ajute, sufletul cel mai drept ar fi ispitit sa doreasca sa nu existe o astfel de fiinta. Am fi destul de linistiti in lumea asta, daca am fi siguri ca nu avem de ce sa ne temem pe cealalta; pe nimeni nu l-a speriat gandul ca nu exista Dumnezeu, ci gandul ca e asa cum este infatisat.

Cine are noroc de a avea destul sa nu doreasca mai mult.

Credinta n-a savarsit minuni decat in aparenta. Numai vointa le poate realiza, cu conditia sa se manifeste energic.