Henric al IV-lea era un mare iubitor de vorbe de duh. Într-o zi, trecând printr-un sat, unde a fost nevoit să rămână la cină, a poruncit să-i fie adus cineva despre care se spune că este cel mai isteț, pentru a se întreține cu el în timpul mesei. Sătenii i-au spus că este un bărbat pe nume Gaillard. "Prea bine! spuse el, hai să mergem să-l luăm".
Acest țăran venind, regele i-a poruncit să se așeze vizavi de el, de partea cealaltă a mesei unde mânca. „Cum te cheamă?”, l-a întrebat regele. „Sire, răspunse țăranul, mă cheamă Gaillard".
- Ia să-mi spui, care este diferența dintre un ștrengar (un gaillard) și un crai (un paillard)?
- Sire, răspunse țăranul, nu e decât masa între cei doi.
– Ei, drăcie! M-am prins, spuse regele râzând. Nu mă așteptam să găsesc o minte atât de ageră într-un sat atât de mic.
© CCC
Oamenii se aseamana foarte mult unii cu altii, indiferent din ce parte a lumii ar fi.
In orice lucru, nu putem fi judecati decat de cei de o seama cu noi.
Fiecare om se aseamana cu durerea sa.
Faptul ca o idee pare greu de inteles nu inseamna neaparat ca trebuie s-o respingi.
Cand esti obligat sa dai cuiva o explicatie, nicio nascocire nu te poate servi mai bine decat adevarul.
Oamenii se zbuciuma din pricina ca se tem de moarte.
Este la fel de neplacut sa primesti mai mult decat te asteptai, ca si sa primesti mai putin.
Prietenele noastre seamana toate intr-o anumita privinta cu Bonaparte: isi inchipuie ca vor castiga batalia pe care toata lumea a pierdut-o.
Sa nu uiti ca ideile sunt ca si samanta. Nu reprezinta nimic, daca vrei sa te rasplateasca imediat. Dar daca o vei semana si o vei uda...