Bunatatea care ia nastere din oboseala provocata de suferinta este o eroare mai mare decat suferinta.
Sunt oameni rai care ar fi mai putin primejdiosi daca nu li s-ar intampla sa fie uneori si buni.
Omul nu aduce la nastere nici bunatate, nici rautate, el aduce cu sine facultatea de a-si cunoaste nevoile, pe care este capabil sa le satisfaca el insusi, pasiunile mai mult sau mai putin vii, dupa organismul si temperamentul pe care natura i le-a daruit.
Omul bun este acela care se straduieste sa realizeze in el insusi si care contribuie la a se realiza si la altii idealul cel mai inalt de inteligenta, putere si dragoste, din care ar rezulta fericirea universala…Caracterul esential al bunatatii este dezinteresarea in vederea intregului din care omul face parte.
Sa nu crezi ca exista om fericit in afara de cel intelept si bun.
Neve putes alium sapiente bonoque beatum.
(Horatius, Epistulae)