Daca m-ar intreba cineva cum as putea sa formulez pe scurt esentialul din experienta mea pedagogica, eu as raspunde ca ea se rezuma la cat mai multe cerinte si, in acelasi timp, la cat mai mult respect fata de om.
Urcati-va, urcati-va pe scara pe care toata lumea o numeste civilizatie, progres, cultura, urcati-va, va indemn din inima; dar unde o sa ajungeti? Asta, drept sa va spun, nu stiu. De dragul acestei scari merita totusi sa traiesti.
O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”
Dupa cum omul, in desavarsirea lui, devine fiinta cea mai nobila, tot astfel, smulsa de sub puterea legilor si a drepturilor, se transforma in cea mai ticaloasa.
Intaia grava preocupare este sa cauti perfectiunea, pe care n-ai s-o ajungi, desigur, niciodata, dar pe care trebuie sa o urmaresti neintrerupt cat iti dureaza firul, cu tenacitatea paianjenului nemiscat in mijlocul panopliei lui de matase.
Invatand pe altii, te instruiesti, povestind – observi, afirmand – examinezi, aratand – privesti, scriind – gandesti.