Va veni, va veni cu siguranta vremea aceea a desavarsirii, cand omul, cu cat va fi mai incredintat in mintea lui de apropierea unui viitor mai bun, cu atat mai putin va avea nevoie sa-si caute in acest viitor motivele actiunilor sale; atunci el va faptui binele pentru bine, si nu pentru ca nu stiu ce arbitrare rasplati sunt stabilite, care si-au avut alta data rostul unic sa-i fixeze si sa-i intareasca privirea sovaitoare spre a putea descoperi rasplatile intrinseci, mai bune, ale binelui.
Prin dorinta de a-si indeplini visurile din tinerete, se manifesta vesnicul proces de maturizare a omului.
Care sunt scopurile vietii care in acelasi timp sa fie si obligatii? desavarsirea noastra insine, si fericirea altora.
A ne simti slabiciunea, a lua cunostinta de determinarile de tot felul care ne limiteaza viata, apoi a dori sa ne marim puterea asupra noastra insine si asupra lucrurilor, a ne largi sfera de actiune, a recuceri o independenta relativa in fata necesitatilor de tot felul care ne invaluie, acesta este mersul spiritului uman, in fata universului.
Ceea ce are insemnatate este sa cunosti ceva bine si sa-l poti face ca nimeni altul in jurul tau. Sa devii ceea ce esti.
Suntem toti facuti in asa fel incat am putea fi mai buni si cred ca cea mai mare inteligenta este tocmai aceea care sufera mai mult de limitele ei.
Desavarsirea este scopul suprem si inaccesibil omului; actiunea infinita de a se desavarsi este menirea sa.
Ca sa atingi perfectiunea, trebuie mai intai sa nu fi inteles multe lucruri, iar daca le intelegi prea in graba, risti sa nu le intelegi bine.
Omul e ceva nedesavarsit, care tinde necontenit spre ceva mai bun si mai mare decat el insusi.