Ești tânăr să vorbești despre moarte, spuse împăratul, uitându-se la bufon. Învață mai degrabă să trăiești, să te bucuri de darurile oferite de un zeu atât de risipitor și necunoscut: căldura soarelui, răcoarea mării la amiază, mirosul pădurii seara, caii galopând peste câmpie. Ești bogat pentru că ești în viață. Chiar și nefericirea este încă viață. Învață să iubești și să te bucuri și, de asemenea, învață să suferi. Și, când va veni timpul, vei învăța să mori.
(Gloria imperiului: un roman, o istorie)
© CCC
Pe muritori, puterea ta divină
I-a zămislit și prefăcut în tină.
Dar de-au fost buni, de ce le-ai vrut pieirea?
Iar de-au fost răi, au cine e de vină?
Să mori înseamnă să refuzi orice înțelegere, și pentru totdeauna, din partea altora.
A malis mors abducit, non a bonis.
De rele ne îndepărtează moartea, nu de bine.
(Cicero)
Cel mai important e ca omul să aştepte docil moartea ca pe o decădere firească a acelor elemente din care e conceput. Fiindcă această purtare e în acord cu natura, iar ceea ce e în acord cu natura nu poate fi rău.
Când am să plec din lume, n-au să mai fie flori.
Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine.
Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori.
Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ține.
(Rubaiate)
Nu ca mi-ar fi teama de moarte, dar as prefera sa nu fiu acolo cand o sa vina dupa mine.