Ideea de lupta a omului impotriva omului a fost si va ramane o mare, dureroasa si rusinoasa absurditate.
De ce sa se omoare oamenii intre ei? Ce am cu cel de dincolo, cand nici nu-l cunosc, si nu-l urasc, pentru ca nu mi-a facut nimic niciodata? De ce sa-l omor daca el, ca si mine, sufera oroarea aceluiasi destin? Oare acolo, de unde-mi pandeste miscarile si-mi ocheste inima, inceteaza el de-a fi un om si de a-mi ramane un frate?
Razboiul! El opreste vremea in loc si desfasoara de-a-ndaratelea pe pamant toate etapele civilizatiei omenesti.
Razboiul!…Pentru ce ne uram? Purtati de aceeasi planeta, echipaj al aceleiasi nave, noi suntem solidari. Si daca, pentru a participa astfel la noi sinteze, e bine ca marile civilizatii se infrunta unele pe altele, e monstruos ca se sfasie reciproc…Caci pentru a ne elibera e de ajuns sa devenim constienti de scopul care ne apropie pe unii de altii, cautandu-l impreuna acolo unde el ne uneste pe toti.
Daca la popoarele ce sunt silite sa-si apere drepturile proprii razboiul poate fi considerat ca o dureroasa necesitate, in schimb, la popoarele care cauta sa incalce drepturile altora el devine cea mai odioasa dintre crime.
Daca va ganditi ca violenta nu poate sa insemne justitia, daca va ganditi ca viata umana este sfanta, daca va ganditi ca nu exista doua principii morale, unul care sa condamne uciderea in timp de pace si altul care sa o admita in timp de razboi, refuzati razboiul.
Am considerat intotdeauna ca axiomatica ideea ca satisfacerea nemultumirilor celor invinsi ar trebui sa preceada dezarmarea celor victoriosi.
Războiul dezvăluie slăbiciunile unui popor, dar şi virtuţile sale.
La guerre révèle à un peuple ses faiblesses, mais aussi ses vertus.
(Hier et Demain)
Inteleptul trebuie sa incerce totul, inainte de a recurge la arme.
Omnia prius experiri quam armis sapientem decet.
(Terentius, Eunuchus)
Soarta razboiului este intotdeauna indoielnica.
Fortuna belli semper ancipiti in loco est.
(Seneca Philosophus, Phoenissae)