Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate"

N-are culoare şi chip nici floarea de viţă-de-vie,

Dar cînd ciorchinele-i copt, farmecă oameni şi zei.

(Elegii romane)

(Traducere Teodor Boşca)

Ştii ţara unde sînt lămîi în floare,

şi portocale ard prin verzi frunzare?

Din cerul clar adie vîntu-n pace,

şi lauru-i semeţ, iar mirtul tace.

O ştii cu-adevărat?

Spre ea, spre ea,

O, al meu drag, să plec cu tine-aş vrea!

 

Ştii casa? Ea se-nalţă pe coloane;

sclipesc odăi şi strălucesc saloane,

şi sînt statui, şi-ntorc priviri spre mine:

Copilă tristă, ce-au făcut cu tine?

O ştii cu-adevărat?

Spre ea, spre ea,

O, al meu domn, să plec cu tine-aş vrea!

 

Ştii creasta-n munţi, cu-a ei poteci de fum?

Prin negură catîru-şi cată drum.

În peşteri e sămînţă de balauri.

Cad stînci şi vin puhoaie prin coclauri.

O ştii cu-adevărat?

Spre ea, spre ea

Rîvnim. O, tată, să plecăm aş vrea!

(Mignon)

(Traducere Teodor Boşca)

Doar cine-a plîns de dor,

durerea-mi ştie!

Stingheră, fără zbor

spre bucurie,

un loc mereu măsor

de pe tărie.

Ah! blîndul meu amor

e-n pribegie.

Ca beată sînt, şi mor

arzînd de vie.

Doar cine-a plîns de dor,

durerea-mi ştie!

(Doar cine-a plîns de dor)

(Traducere Teodor Boşca)

Ce viu e-al firii

Chip luminos!

Ce mândru soare,

Ce plai voios!

E-n floare-acum

Orice vlăstar,

Şi glasuri mii

Pe crengi răsar.

De-avânt şi cânt

Tot omu-i plin.

O, câmp, o, cer!

O, râs senin!

O, tu, iubire,

Dalbă splendoare,

Ca-n zori un abur

Pe munţi în zare!

Tu-nfiorezi

Proaspăta glie

Şi-al firii imbold,

Iar lumea re-nvie.

O, dulce fată,

Ce dragă-mi eşti!

Ce calzi ţi-s ochii!

Cât mă iubeşti!

Precum ciocîrliei

Cântare şi-azur,

Iar florii o boltă

Cu aerul pur,

Aşa-mi eşti tu dragă,

Şi-o flacără sunt!

Tu, ce duh tânăr,

Extaz şi avânt

Spre vers şi dansuri

Îmi dăruieşti,

Fii pururi ferice,

Precum mă iubeşti!

(Cântec de mai)

(Traducere Teodor Boşca)

Copac frumos, aşa de-aproape

La ce stau cele două nume,

Ce-n scoarţa ta a vrut anume

O mînă scumpă să le sape?

Eleonora e departe;

Slovele mint, şi-un timp călău

Aceste inimi le desparte,

Ce le mai leagă trunchiul tău.

(Elegie)

(Traducere Teodor Boşca)

Ce-ncet o fericire se-nfiripă!

Ce repede o fericire piere!

Din tinereţea-mi plină de durere,

Dacă-am trăit, n-a fost decît o clipă,

Şi-acel extaz un greu tribut îmi cere!

Speranţa-i dulce, chiar dacă-i deşartă:

Măcar ne-alină, viaţa de-i amară;

Dar mie-n vînt iluziile-mi zboară,

Şi-n al meu suflet azi speranţa-i moartă:

E-un suflet, vai! întruna ros de jale,

Un suflet istovit, sătul de toate,

Ce din trecut ar vrea să-i iasă-n cale

Fugarii zori ai fericirii sale

Şi-averile ce-acum îi sînt luate.

Prezentul însă, cu imagini clare,

Mă urmăreşte cînd un vis mă-mbată,

Iar adevărul crud, fără-ndurare,

Un sfat îmi dă: să nu mai plîng vreodată.

Pierdut-am tot: delir şi-nvolburare,

Plăceri cuminţi, avîntul, răzvrătirea,

Păcate dulci, nădejdi mîngîietoare;

Pierdut-am tot: mi-a mai rămas iubirea.

(Ce-ncet o fericire…)

(Traducere Teodor Boşca)

S-au împlinit opt zile că-n şesu-acesta, iată,

O datorie aspră înlănţuit mă ţine;

A mea durere crede-o, dar n-o trăi ca mine;

Urez să nu simţi chinul iubirii niciodată!

 

E-un loc frumos, şi-n juru-mi e numai sărbătoare.

Ai mei prieteni tineri, cu zarva lor voioasă,

Nu pot s-alunge însă tristeţea ce m-apasă,

Iar sufletu-mi la orice plăceri şi-a pus zăvoare.

Eu tînguiri amestec în cîntul lor şi ciudă,

 

Şi fac rugare nopţii, şi zilei fac rugare

Să-mi dea pe-aceea care nu poate să m-audă.

Cîndva, de stam departe, răbdam mai lesne dorul,

Mă mîngîia speranţa. Acum însă amorul

Absenţa cea mai scurtă s-o-ndure nu mai poate.

 

Tot ce-i străin de tine, mă umple de mînie.

Ah! desfătări şi rîset mi le-ai luat pe toate,

Şi nu mai am nici toane, să-mi dea vreo bucurie;

Doar tu-mi rămîi acuma, Eleonora mea!

Dar tu-mi ajungi: într-asta, mi-s zeii mărturie!

Şi n-am pierdut nimica, de te mai pot păstra.

(Absenţa)

(Traducere Teodor Boşca)

Glasul sentimentelor nu ne poate induce în eroare

Și n-avem nici o vină dacă urmăm natura.

(Elegii)

Oamenii flămânzi nu ascultă de rațiune.

(Războiul zeilor antici și moderni)

© CCC

Varietatea este sursa tuturor plăcerilor noastre, iar plăcerea încetează să mai existe atunci când devine obișnuință.

© CCC

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.