Psihiatrii sunt foarte eficienți. Eu, înainte, făceam în pat și îmi era rușine. Am fost la un psihiatru și m-am vindecat. Acum fac în pat, dar sunt mândru de asta.
(Medici fără diplome – 1986)
© CCC
O carte cu adevărat sublimă este tot atât de rară ca şi un om fără răutate în suflet. Omul fără răutate este un sfânt, iar cartea sublimă este o capodoperă.
(Voluptatea de a scrie)
Dacă nu am devenit pictor cubist, este pentru că nu am putut. Nu eram în stare, dar cercetările lor mă fascinează.
(Jurnal de noapte)
© CCC
…simțindu-mă din ce în ce mai mult parte a vântului, a cerului, a ierbii. Încă evit praful, dar va veni.
(Scrisoare către doctorul Arnault Tzanck, colecționar întâlnit în 1912 pe Coasta de Azur)
© CCC
De ce ar trebui să pictez pește mort, ceapă și pahare de bere? Fetele sunt mult mai frumoase.
© CCC
Ieri e pălăria aceea decolorată
Pe care am purtat-o îndelung.
Ieri e o biată rochie
Care nu mai este la modă.
Ieri e cea mai frumoasă mănăstire,
Atât de goală acum
Și trandafirul melancolic
Din caietele fetelor.
Ieri e inima mea greșit dăruită.
Încă unul, încă un an!
Ieri nu mai e în seara asta decât o umbră
Lângă mine, în camera mea.
(Doamna cubistă, 1908-1910, sub pseudonimul Louise Lalanne)
© CCC
Mai mult decât plictisită,
Tristă.
Mai mult decât tristă,
Nefericită.
Mai mult decât nefericită,
În suferință.
Mai mult decât în suferință,
Abandonată.
Mai mult decât abandonată,
Singură pe lume.
Mai mult decât singură pe lume,
Exilată.
Mai mult decât exilată,
Fără viață.
Mai mult decât fără viață,
Uitată.
(Calmantul (Le Calmant), în revista 391, n°4, Barcelona, 1917)
© CCC
Am cules această crenguță de iarbă-neagră,
Toamna a murit, îți amintești…
Nu ne vom mai revedea pe pământ.
Mireasma timpului, crenguța de iarbă-neagră
Și amintește-ți că te-aștept.
(Adio / vol. Alcooluri)
Poezie scrisă în 1913, după despărțirea de pictorița Marie Laurencin în anul 1912.
© CCC
O, femeie, tu nu ești numai plămada măiestrită a lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, și a oamenilor.
Ei te-nveșmântă mereu cu frumusețe din inima lor.
Poeții îți țes un văl din firele de aur ale-nchipuirii; maeștrii penelului dăruiesc mereu nemurire nouă chipului tău.
Marea îți dăruie perlele; ascunzișurile pământului – aurul; grădina verii – florile; să te-nvăluie, să te-acopere, să te facă mai de preț.
Strălucirea din inima oamenilor s-a răspândit peste tinerețea ta.
Tu ești pe jumătate femeie, pe jumătate vis…
(Poemul 59, Grădinarul)
(trad. Iv. Martinovici)
O cântare înaltă, o laudatio în eternitate, de o remarcabilă puritate, a femeii muză inspiratoare a creatorului în cadrul artelor.