”Pașii în doi” trebuie să se potrivească! Numai că, spre deosebire de dans, care se poate învăța, ”pașii aceia în doi”, care reprezintă Iubirea și Compatibilitatea, EXISTĂ SAU NU EXISTĂ!
Anonim
Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Primăvara-ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Păcat zău de cine moare
Şi ferice de cei vii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Copiliţă, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine să vii,
Când Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii?
Să culegem la răcoare
Viorele albăstrii?
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.
Eu ţi-oi da de orice floare
Mii de sărutări şi mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.
Iar tu dulce, zâmbitoare,
Te-i face că te mânii…
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.
(Floriile)
Oamenii se aseamănă cu norii: apar și dispar fără să lase nicio urmă. Doar arareori, câte unul din ei, se preschimbă în ploaie, în ceva folositor. Scriitorul, din acest punct de vedere, e o ploaie benefică… Să planteze suflet acolo unde el nu există – iată adevărata menire a unui scriitor.
Iubirea, respectul și încrederea copiilor mei sunt cea mai dulce recompensă pe care o pot primi pentru eforturile mele de a fi femeia pe care aș dori să le-o ofer ca model.
(Cele patru fiice ale doctorului March / Micuțele doamne)
© CCC
Marele farmec al tuturor calităților este conduita.
(Cele patru fiice ale doctorului March / Micuțele doamne)
© CCC
Amorul-propriu, greșit înțeles, distruge și cele mai mari merite.
(Cele patru fiice ale doctorului March / Micuțele doamne)
© CCC
Fără daruri, Crăciunul nu ar fi Crăciun.
(Cele patru fiice ale doctorului March / Micuțele doamne)
Au ce mi-a fost din tine mai aproape?
Umbritu-ți păr, sau fruntea grea de nor,
sau mâna ta, în care, la izvor,
mi-ai dat să beau din claru-adânc de ape ?
Sau glasu-nvăluindu-mă ușor,
sau ochii tăi în cari o lume-ncape,
ce deodată mi-o deschizi subt pleoape –
sau drumul laolaltă, suitor ?
Dar dacă vocea s-a-năsprit prin vreme
și părul n-a putut de ierni să scape,
în ochii tăi privind – o, nu te teme ! –
și azi mai regăsesc același dor,
pe care anii au știut să-l sape
în limpezimea primului fior.
(Ție)