Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate"

Cred că poezia, la un anumit nivel de plenitudine, nu este nici optimistă, nici pesimistă. Ea reprezintă, mai degrabă, o a treia stare a spiritului, unde contrariile încetează să existe. Nu mai există contrarii deasupra unui anumit nivel de altitudine. Astfel, poezia seamănă cu însăşi natura care nu este nici bună, nici rea; ea pur şi simplu este. Astfel, poezia nu se mai supune obişnuitelor distincţii cotidiene.

Timpul unui om inteligent nu merită să fie pierdut în mijlocul majorității oamenilor. Prin definiție, sunt destui oameni acolo.

Exista in lume trei lucruri care nu merita nici o mila: ipocrizia, frauda si tirania.

Capodoperele nu sunt nasteri unice si solitare, sunt rezultanta multor ani de gandire in comun, de gandire de catre intregul corp al poporului, astfel ca intreaga experienta a masei se afla indaratul unui singur glas.

Nimic nu s-a intamplat cu adevarat pana ce nu a fost consemnat.

De fapt, scriitorul este propriul sau secretar. Cand scriu, indeplinesc o sarcina, ma aflu sub propria mea dictare, intr-un fel; fac treaba grea si obositoare de a pune in ordine propria mea gandire, propria mea dictare.

Pentru înţelepciune nu există nimic mai de dispreţ ca filozofarea goală.

Invata sa vezi mai departe decat pot ajunge privirile tale.

Munca putina da mult amor-propriu, in timp ce multa munca trezeste o netarmurita modestie.

Cu cat un beneficiu este mai ilegal, cu atat omul tine mai mult la el.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.