Dragostea poate fi oarba, prietenia nu; are datoria de a nu fi; poti merge pana acolo sa iubesti defectele prietenului, dar pentru a-l face sa le cunoasca. La ce mi-ar sluji o prietenie care n-ar fi clarvazatoare? Ura fata de complezenta vreau sa o aduc pana aici.
Daca nu poti spune prietenului tau deschis, direct, ori chiar brutal, ceea ce gandesti despre el, sau daca tu nu poti asculta de la el acelasi adevar despre tine, inseamna ca nu credeti cu adevarat in prietenia voastra, nu va intelegeti, nu va respectati.
Daca inca nu ti-e rusine de nebuniile pe care le faceai pentru ea, sa stii ca iubirea n-a murit cu totul.
Locus horridus sau locus horrendus, expresie latină care înseamnă “loc oribil”, înfricoșător, care inspiră teamă, cel mai groaznic loc, loc dominat de singurătate, frică și tristețe.
Acesta este unul dintre motivele literaturii romantice (in opozitie cu “locus amoenus”: loc placut, agreabil), constand în descrierea unui peisaj sumbru, izolat, straniu, tulburător și dezolant, unde natura se dezvolta în stare sălbatică, evidentiind sensibilitatea individuală a scriitorului in realizarea unui cadru ireal, oniric.
Elementele recurente în descrierile unui “locus horridus” sunt, printre altele: peșterile, grotele, ruinele, copacii contorsionati, cu ramuri despletite si siluete bizare, noaptea, apusul de soare, pesimismul, pasiunile exacerbate și gustul singurătatii, toamna și iarna fiind anotimpurile preferate.
Caracteristici: loc dominat de întuneric, natură periculoasă, cu oameni singuri, înspăimântați și aflați în suferință (de exemplu, un loc al torturii).
Câteva exemple de opere cu astfel de descrieri: Les bergeries (Stânele, 1625) de Honorat de Bueil Racan, Atala (1801) de Chateaubriand.
© CCC
Nimeni nu poate vedea deasupra sa. Cu toate acestea, vreau sa spun: fiecare vede la celalalt numai atat cat este el insusi; caci el poate cuprinde si intelege numai in masura propriei sale inteligente. Daca acesta este de calitatea cea mai umila, atunci toate darurile spirituale, chiar si cele mai mari nu-si vor produce efectul asupra lui si el nu va observa la posesorul lor nimic, decat numai ceea ce-i mai josnic in individualitatea sa, deci numai slabiciunile si defectele sale de temperament si de caracter.
Lumea judeca produsele spiritului la fel ca lucrarile mecanice: cand cineva cumpara un inel, el spune:,,Acesta-i prea mic, celalalt, prea mare”, pana ce gaseste unul pentru degetul sau; dar nici un inel nu ramane nevandut, pentru ca cel care nu e potrivit pentru mine, îi vine foarte bine altuia.