Desavarsirea calitativa presupune, pe langa talent, si un lung exercitiu, care se castiga abia la maturitate. Un tanar poate fi o promisiune. Talentul trebuie insa verificat si sterilizat prin nenumarate incercari.
Perfectiunea nu poate fi atinsa niciodata, ramanand vesnic o treapta mai sus, pe care oricat te vei fi inaltat, vei avea inca sa o urci, tot mai neconsolat si mai fara speranta…iata adevaratul calvar.
Cred ca trebuie sa ramanem cu inversunare noi insine, cu conditia sa crestem. Scopul fiecaruia dintre noi trebuie sa fie realizarea perfecta a tipului de om pe care il reprezentam.
Omul trebuie inteles ca un element de evolutie. Sa nu ne intrebam ce este cineva. Sa ne intrebam ce devine?
Marele secret de a desavarsi sufletul omului prin exercitiu consta exclusiv in a primi cunostintele printr-un efort continuu, prin proprie reflectare asupra adevarului. Imboldurile, in acest sens, sunt ambitia si curiozitatea, iar rasplata este satisfactia de a descoperi adevarul… Din fire, noi suntem mult mai curiosi sa stim CUM decat DE CE exista si se intampla toate.
Va veni, va veni cu siguranta vremea aceea a desavarsirii, cand omul, cu cat va fi mai incredintat in mintea lui de apropierea unui viitor mai bun, cu atat mai putin va avea nevoie sa-si caute in acest viitor motivele actiunilor sale; atunci el va faptui binele pentru bine, si nu pentru ca nu stiu ce arbitrare rasplati sunt stabilite, care si-au avut alta data rostul unic sa-i fixeze si sa-i intareasca privirea sovaitoare spre a putea descoperi rasplatile intrinseci, mai bune, ale binelui.
Prin dorinta de a-si indeplini visurile din tinerete, se manifesta vesnicul proces de maturizare a omului.
Care sunt scopurile vietii care in acelasi timp sa fie si obligatii? desavarsirea noastra insine, si fericirea altora.