Urcati-va, urcati-va pe scara pe care toata lumea o numeste civilizatie, progres, cultura, urcati-va, va indemn din inima; dar unde o sa ajungeti? Asta, drept sa va spun, nu stiu. De dragul acestei scari merita totusi sa traiesti.
Viata e mereu lupta intre contrarii si nimeni nu este desavarsit, fiind insa pasibil de progres.
Aproape intotdeauna poti nazui sa ajungi pe felurite cai la culmile desavarsirii.
Cei ce tind spre desavarsire, rareori se intampla sa nu-i intreaca pe ceilalti.
O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”
Dupa cum omul, in desavarsirea lui, devine fiinta cea mai nobila, tot astfel, smulsa de sub puterea legilor si a drepturilor, se transforma in cea mai ticaloasa.
Intaia grava preocupare este sa cauti perfectiunea, pe care n-ai s-o ajungi, desigur, niciodata, dar pe care trebuie sa o urmaresti neintrerupt cat iti dureaza firul, cu tenacitatea paianjenului nemiscat in mijlocul panopliei lui de matase.