A ne simti slabiciunea, a lua cunostinta de determinarile de tot felul care ne limiteaza viata, apoi a dori sa ne marim puterea asupra noastra insine si asupra lucrurilor, a ne largi sfera de actiune, a recuceri o independenta relativa in fata necesitatilor de tot felul care ne invaluie, acesta este mersul spiritului uman, in fata universului.
Ceea ce are insemnatate este sa cunosti ceva bine si sa-l poti face ca nimeni altul in jurul tau. Sa devii ceea ce esti.
Suntem toti facuti in asa fel incat am putea fi mai buni si cred ca cea mai mare inteligenta este tocmai aceea care sufera mai mult de limitele ei.
Desavarsirea este scopul suprem si inaccesibil omului; actiunea infinita de a se desavarsi este menirea sa.
Ca sa atingi perfectiunea, trebuie mai intai sa nu fi inteles multe lucruri, iar daca le intelegi prea in graba, risti sa nu le intelegi bine.
Omul e ceva nedesavarsit, care tinde necontenit spre ceva mai bun si mai mare decat el insusi.
Daca m-ar intreba cineva cum as putea sa formulez pe scurt esentialul din experienta mea pedagogica, eu as raspunde ca ea se rezuma la cat mai multe cerinte si, in acelasi timp, la cat mai mult respect fata de om.
Nu un ciocan a făcut pietrele atât de perfecte, ci apa cu dulceaţa sa, cu dansul şi sunetul său.
Istoria moravurilor, care se schimba din generatie in generatie, este mai interesanta decat istoria razboaielor si tratatelor…reinnoirea moravurilor prin reinnoirea generatiilor este unul din principalele mijloace de care se foloseste providenta pentru a duce omenirea spre desavarsire.