Scopul ultim pentru care merita a fi dorite toate lucrurile (fie ca avem in vedere binele nostru propriu sau acel al altora) este o existenta lipsita, cat e cu putinta, de durere si bogata, cat se poate mai mult, in bucurii.
Durerea-ti simulata, compatimiri isi strange.
Durerea-adevarata chiar fara martori plange.
In ziua cand veti pune piciorul in viata, in viata adevarata, in ziua cand o veti cunoaste, cu legile ei, cu necesitatile ei, cu greutatile si necazurile ei, cu rigorile, datoriile, lanturile, incantarile si adevaratele ei dureri, atunci veti vedea cat de sanatoasa este ea si frumoasa, si tare, si rodnica, in virtutea chiar a exactitatii ei.
Chiar si in sufletul inteleptului ramane, atunci cand rana este inchisa, o cicatrice.
Exista oameni care infrunta durerea si o accepta: caractere tari, pe care tocmai greutatea poverii ii face sa-si simta puterea, pe cand cei cu caractere slabe si fara vointa se lasa prada durerii, cum te lasi prada unei boli: ca o boala, durerea ii cuprinde, patrunde pana in adancul fiintei lor si devine una cu ei.
Prelungite, placerea si durerea se atenueaza repede.
Prolongés le plaisir et la douleur s’atténuent vite.
O placere prelungita inceteaza repede de a mai fi placere, iar o durere continua se atenueaza fara intarziere, diminuarea ei putand chiar sa devina placere… Placerea nu este deci placere decat cu conditia de a fi discontinua (G. Le Bon, 1995).
© CCC
O durere care alunga o alta durere este un leac.
Pro medicina dolor est dolorem qui necat.
(Syrus, Sententiae)