Ce fiinte ciudate mai sunt si oamenii! Ce ciudata e viata lor! Ce tragica le este soarta! Se iubesc intre ei si de multe ori nu se cade sa spuna ca se iubesc, iar cand se intampla sa poata spune, rareori se inteleg unii pe altii. Sunt muritori, numai putina vreme le e dat sa caute fericirea, trebuie sa o prinda repede, s-o stranga cu graba la piept, pana nu le scapa din maini. Si de aceea li-s cantecele de dragoste asa de gingase si de adanci, pline de o dulce sfiala, sau deznadajduit de vesele, cu un amestec straniu de bucurie si durere. Gandul mortii isi arunca umbra melancolica peste clipele lor cele mai fericite si ii mangaie in nenorocire. Pot sa planga. Cata poezie intr-o lacrima omeneasca!
Sufletul nu se lasa prada deznadejdii inainte de a fi epuizat toate iluziile. Sunt unele prabusiri launtrice. O convingere deznadajduita nu patrunde in inima omului fara a inlatura si sfarama unele temelii adanci, care sunt uneori omul insusi. Durerea, cand ajunge la culme, este o destramare a tuturor fortelor constiintei. Acestea sunt raspantii primejdioase. Putini dintre noi ies din ele asemenea lor insisi si neclintiti fata de datoria lor. Cand limita suferintei e depasita, virtutea cea mai statornica isi pierde cumpatul.
Daca n-ai in tine destula politete pentru toata lumea, fii mai politicos cu inferiorii decat cu egalii, mai politicos cu egalii decat cu superiorii. Lipsa de politete fata de egali si superiori este numai o necuviinta, care iti poate atrage represalii, pe cand fata de inferiori este o cruzime si o lasitate, caci provoaca o durere care nu poate riposta.
Pentru anumite pierderi ar trebui sa existe in inima omului nesecate izvoare de durere. Nu datorita curajului sau tariei judecatii te desprinzi dintr-o adanca mahnire; plangi amarnic si esti profund miscat; dar mai pe urma, esti atat de slab sau atat de nestatornic incat te impaci cu gandul.
Nu toate experientele duc la descoperiri, toate imbogatesc insa cunoasterea… Viata e alcatuita din sesuri, din vai, din piscuri; altfel spus din platitudine si rutina, din deprimare si din bucurie(…). Viata se compune din tevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coscovite, din plase pe care le cari de la piata, din rufe care le speli, din coate-n tramvaie dar si din Bach si din Beethoven, din Shakespeare si din Tolstoi, din Eminescu si din Blaga, din Michelangelo si din Tuculescu. Totul e viata. Noi traim dureri si bucurii, dar mai presus de ele traim viata. Ceva sacru a carui ratiune finala n-o cunoastem sau INCA nu o cunoastem…
Nu-i amintire sa nu se stearga cu timpul, nici durere pe care sa n-o mistuie vremea.
Dupa cum durerea urmeaza bucuriei, tot astfel si necazurile sfarsesc prin voie buna.
Pentru durerea ta, stai singur, la bucurie cheama si pe altii: numai asa vei avea tovarasi nefatarnici.
Bucuria de a trai o da contrastul, jocul de umbra si lumina, de linie dreapta si franta, bucurie care se afirma strident ca un triumf peste durerea invinsa. Ce voluptate poate sa mai existe acolo unde nu e relief, deosebire, unde totul se anihileaza printr-un etern ritm de compensatie?