Gelozia este, intr-un anumit fel, dreapta si rezonabila, din moment ce ea nu tinde decat sa pastreze un bun care ne apartine sau care credem noi ca ne apartine, in timp ce invidia nu poate suferi bunul altuia… Suntem deseori mandri de patimile noastre, chiar si de cele mai vinovate; invidia insa e o patima rusinoasa pe care nimeni nu indrazneste sa o marturiseasca… invidia noastra dureaza mai mult decat fericirea acelora pe care ii invidiem… gelozia se hraneste cu indoieli si moare, sau se schimba in furie, cand indoiala devine certitudine.
E greu de indurat sa fii mereu al doilea… e, intr-adevar, mare lucru sa nu stii ce-i invidia.
Sa fii invidios pe soarta altuia – ce prostie! Parca n-am avea de suferit toti, deopotriva, soarta omeneasca si parca n-ar fi o eroare si o amagire sa invidiezi destinul altuia. Invidia e un sentiment penibil si pacatos. Trebuie sa fim faurarii constienti ai propriului nostru destin si sa nu ne secatuim uitandu-ne chioras la ce fac altii.
Putini isi mai aduc aminte ca au fost tineri si cat le venea de greu sa fie neprihaniti si cumpatati. Primul lucru ce li se intampla oamenilor dupa ce au renuntat la placeri, fie din bunavointa, fie din dezgust, fie din pricina dietei, e sa le condamne la altii…; ne-ar placea ca un bun care nu mai exista pentru noi, sa nu mai existe nici pentru restul lumii; e o pornire de invidie.
Putini, foarte putini oameni se bucura cinstit de succesele celor care au aceeasi profesie ca si ei; acesta e unul din fenomenele cele mai rare ale naturii.
Invidia…Sentiment pe care nici prietenia nu-l stinge intotdeauna. Nimic nu-i mai greu de iertat decat meritele altuia.
Ne impacam cu un dusman care ne este inferior prin insusirile inimii si ale spiritului; nu iertam insa niciodata aceluia care ne intrece prin sufletul si geniul sau.