Ce suntem, ce este caracterul nostru, daca nu condensarea istoriei pe care am trait-o, de la nastere pana acum.
Ma tem de faptul ca istoria sistematizeaza, ca este o interpretare personala, care nu se recunoaste ca atare, sau, dimpotriva, ca scoate in evidenta cu agresivitate o teorie, ea insasi trecatoare, pe care o ia drept adevar.
Istoria nu-i altceva decat povestea felului in care oamenii au luat lucrurile in propriile lor maini si in care s-au varat pe ei si pe altii in bucluc din pricina asta.
Păstrează necontenit în minte tot ceea ce există acum în măsura în care a existat şi odinioară; şi păstrează în minte că toate acestea vor fi şi în viitor, şi imaginează-ţi aceleaşi drame şi privelişti pe care le-ai aflat din propria experienţă sau din istoriile despre vremurile trecute, ca de pildă: întreaga curte a lui Adrian, întreaga curte a lui Antoniu, întreaga curte a lui Filip, a lui Alexandru, a lui Cressus. Fiindcă acestea au fost unul şi acelaşi lucru, doar persoanele din scenă erau altele.
Artistul creator are ceva in comun cu eroul. Desi functioneaza pe alt plan, si el isi imagineaza ca are solutii de oferit. Isi jertfeste viata pentru a infaptui triumfuri imaginare. Si la incheierea fiecarei grandioase experiente, fie a politicianului, a razboinicului, a poetului sau a filozofului, problemele vietii continua sa pastreze aceeasi infatisare enigmatica.
Se spune ca cele mai fericite popoare sunt acelea care nu au istorie. Popoarele cu istorie, cele care au faurit istoria, par sa nu fi izbutit altceva, prin infaptuirile lor, decat sa fi accentuat caracterul etern al luptei. Si, pana la urma, pier si ele ca si acelea care nu au depus nicio stradanie, care s-au multumit sa traiasca si sa se bucure de viata.