O floare veştedă zăresc
Ce-a fost uitată între pagini,
Şi-un vis ciudat, nepământesc
Trezeşte-n pieptul meu imagini.
Pe unde a-nflorit, şi când?
De care Mai avut-a parte?
Şi cine-a rupt-o, cu ce gând?
Şi pentru ce a pus-o-n carte?
Să amintească un bun-rămas?
Vreo întâlnire sub murmure?
Sau vreo plimbare-n molcom ceas
Pe câmp ori poate prin pădure?
Mai sunt pe lume el şi ea?
În ce ungher se află oare?
Sau poate-s veştejiţi aşa,
Precum aici această floare?
(Floarea)
Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am mințit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ține cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândește la mine,
fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt grația
străbătând toate zidurile orașului,
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine,
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea își calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau și curăț lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale și în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
când ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
și toate stelele explodate
și mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraș
și mă asfaltez
și mă îmbrac în ninsoare și gheață,
mai ales în gheață,
mai ales în gheață, mai ales în gheață,
ca ea, scumpa și divina de ea
trecând să alunece
și să cadă și să-și rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu șchioapătă?!
(Ea)
Mirajul copilăriei – un clișeu vechi, pe care-l derulăm, destul de șters și uzat, dar care ne produce atâta încântare! O, de ce nu mai putem privi lumea cu ochii de atunci?
(Fresce interioare)
În spatele fiecărui cuvânt o lume întreagă stă ascunsă, aşteptând să fie imaginată.
Nicicând n-am fost în stare să-mi tăinuiesc iubirea… căci în această lume iubirea-adevărată nu se ascunde.
Totul serbează
Și cântă împrejur:
Valea-nflorită,
Aprinsul azur!
Și tremură orice
Frunza pe ram!
Stăpân pe huceaguri
E-al păsării neam!
Dorul din piept
Nu-l stăvilești!
Să vezi! Să auzi!
Acum să trăiești!
Iubire! viața
Îți este dragă;
Tu ai creat
Lumea întreagă!
Tu dărui – frunza
Bătrânului nuc;
Lanului – aur,
Ramului – suc.
Vino la mine
Chip îngeresc!
O, cum mă iubești!
Cum te iubesc!
Când lăcrămioara
Răsare-n desis,
Și pasărea – cerul
Îl ia pieptiș!
Doar dragostea ta
Îmi trebuie mie,
Ea-mi dăruie viață
Și bucurie!
Există în toate
Un dor de-a trăi –
Fi-vei ferice
De mă vei iubi!
(Cântec de mai)
(trad. Nicolae Dabija)
Lumea liliac le-a spus –
Unul jos, altul sus.
Cel de sus e zburător
Cel de jos înfloritor.
(Liliacul)
Noaptea-ncet, tihnit, se lasă –
Poezie, sau destin –
Luna urcă, somnoroasă, –
Vino, vin!
Este linişte, răcoare,
Codrul e de farmec plin –
Pe sub teii încă-n floare, –
Poezie, sau destin.
În suavele parfume
Poezie, sau destin –
Ori pe unde-ai fi în lume, –
Vino, vin!
Îngerii deasupra noastră
Vor cânta un imn divin –
Ah, ce clară noapte-albastră, –
Poezie, sau destin.
(Noapte de vară)
Promit
Să fiu atât de puternic, încât nimic să nu îmi tulbure liniștea sufletească.
Să vorbesc despre sănătate, fericire și prosperitate fiecărei persoane pe care o întâlnesc.
Să îmi fac toți prietenii să simtă că există ceva valoros în fiecare dintre ei.
Să văd partea bună a lucrurilor și să-mi transform optimismul în realitate.
Să mă gândesc doar la ce e mai bun, să muncesc pentru ce e mai bun și să mă aștept doar la ce e mai bun.
Să fiu la fel de entuziast pentru succesul altora precum sunt pentru succesul meu.
Să uit greșelile trecutului și să mă concentrez asupra realizărilor mărețe din viitor.
Să fiu vesel tot timpul și să ofer un zâmbet fiecărei ființe pe care o întâlnesc.
Să dedic atât de mult timp dezvoltării proprii încât să nu am timp să-i critic pe alții.
Să fiu prea mare ca să mă îngrijorez, prea nobil ca să mă înfurii, prea puternic ca să mă tem și prea fericit pentru a tolera existența necazurilor.
Să gândesc bine despre mine și să spun asta lumii întregi, nu în cuvinte mari, ci în fapte mărețe.
Să trăiesc cu credința că întreaga lume este de partea mea, atâta vreme cât sunt sincer cu ce e mai bun în mine.
(Promit)
I Promise Myself
To be so strong that nothing can disturb my peace of mind.
To talk health, happiness, and prosperity to every person I meet.
To make all my friends feel that there is something worthwhile in them.
To look at the sunny side of everything, and make my optimism come true.
To think only of the best, to work only for the best and to expect only the best.
To be just as enthusiastic about the success of others as I am about my own.
To forget the mistakes of the past and press on to the greater achievements of the future.
To wear a cheerful expression at all times and give a smile to every living creature I meet.
To give so much time to improving myself that I have no time to criticize others.
To be too large for worry, too noble for anger, too strong for fear, and too happy to permit the presence of trouble.
To think well of myself and to proclaim this fact to the world, not in loud words, but in great deeds.
To live in the faith that the whole world is on my side, so long as I am true to the best that is in me.
by Christian D. Larson – 1912