A pune ordine in conceptele fundamentale ale vietii nu este o chestiune de pedanterie, ci un mod de-a face periodic curat in ograda mintii si a vietii tale.
„De ce”-urile sunt simultan farmecul si poticneala mintii. Ele semnaleaza inocenta curiozitate a unei specii febrile, in perpetua expansiune intelectuala, dar si stupoarea paralizanta a interogatiei gratuite. „De ce” – intreaba si desteptii si prostii. „Prostii” produc ceea ce se numeste „de ce”-ul castrator, adica o intrebare careia nu i se poate raspunde si care blocheaza orice infaptuire eficienta: nu exista solutie, dar se suspenda si bruma de solutie anterioara intrebarii. E ca si cum ai spune: nu ma urc in lift pana nu inteleg cum functioneaza. S-ar putea sa urci toata viata pe scari.
Mă-ntreb ce-ar putea să însemne
Mâhnirea din sufletul meu.
E-o veche poveste, pesemne,
Ce-mi stăruie-n minte mereu.
E clipa când se înserează,
Iar Rinul curge domol.
Mai arde o ultimă rază
Pe creștetul muntelui gol.
Mai mândră-ntre mândre fecioare,
Cu părul de aur, stă sus.
Cosița și-o piaptănă-n zare
De aur scăldată-n apus.
Se piaptănă-n raza-aurie
C-un piepten de aur, cântând.
Vrăjită-i acea melodie,
Descântecul ei de ne-nfrânt.
Vâslașul ascultă din luntre
Și-un dor îl încearcă nespus.
Cum poate el stânca s-o-nfrunte
Când ochii lui cată în sus?
La urmă se pierde-n vâltoare,
Furat de mirajul bălai,
De vină a fost mi se pare,
Cu cântecul ei, Lorelei.
(Lorelei)
Gandurile marete vorbesc doar mintilor mari, dar actiunile marete vorbesc intregii omeniri.
Lucrul cel mai important nu este numarul de idei adunate in mintea ta, ci legatura care le uneste.
Cu cat mai perfect este un artist, cu atat mai separati vor fi in el omul care sufera si mintea care creeaza.
Viclenia e un semn de slabiciune, caci mintea omeneasca veritabila sta in raport direct cu capacitatea de a pricepe in mod dezinteresat un adevar. Invingatorul momentan nu este totdeauna cel definitiv.