Orizontul ni se pare întotdeauna mai departe decât zenitul.
(Vânătoarea regală)
Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat.
(Lorelei)
Cu totii ne dorim Marea Iubire fiindca suntem claditi in acest sens. Folosim atat de adesea expresia aceasta a sufletelor pereche. Cu totii ne-o dorim adevarata fiindca am vrea ca atunci cand ne gasim cu adevarat sufletul pereche, sa se termine definitiv acest zbucium continuu care este propria noastra existenta. De fiecare data, rezultatul vine crud si exact. Zbuciumul vietii noastre nu se va termina niciodata atat timp cat vom trai.
Atunci mai avem nevoie de sufletul nostru pereche? Oh, da, voi raspunde eu, fiindca acesta este albia in care curge fluviul vietii noastre dint-o alta realitate transcendentala, acesta este nesfarsitul pe care se sprijina orizontul inimii noastre in alte vise sau realitati transcendentale.
Nimic nu este mai placut decat sa simti nascandu-se o noua pasiune atunci cand flacara celei vechi nu e inca stinsa; astfel, la ceasul cand scapata soarele, vedem cu placere astrul noptilor ridicandu-se din cealalta parte a orizontului; te bucuri atunci de indoita stralucire a doua faclii ceresti.
Ce este nobletea?… a vrea sa fii mai bun, mai drept, mai vrednic, mai curajos decat gradul comun atins pana atunci in aceste virtuti… Nobletea e o problema de atentie incordata la un orizont ideal intrezarit in viitor. Singurul sens al nobletei e cel revolutionar, cel eroic, adica cel etic. Ea se confunda cu legea progresului omenesc in nelinistea sa de vesnica imbunatatire.
A iubi inseamna a renunta la toate orizonturile lumii, marginindu-te la unul singur. Si fiecare iubire e o aventura in care pleci in cautarea unui orizont unic, adica a supremei tale dimensiuni sufletesti. Dar o iubire la capatul careia nu culegi amara invatatura ca toate orizonturile sunt amagiri si ca nu exista decat orizonturi pierdute, n-a fost nici o clipa iubire adevarata.
O personalitate e ca un munte: iti largeste orizontul daca stai pe umerii sai; daca-i stai insa la genunchi, iti stramteaza zarea, impiedicandu-te sa vezi si ce mai inainte ai vazut.