Am pierdut Grădina, spune ea, dar l-am găsit pe el şi sunt mulţumită. Mă iubeşte cât poate, iar eu îl iubesc cu toată forţa firii mele pline de pasiune (…) Dacă mă întreb de ce îl iubesc, descopăr că nu ştiu şi, de fapt, nici nu prea mă sinchisesc să aflu…
(Jurnalul lui Adam şi al Evei)
Am primit premiul Nobel, poate pentru aceea că în poezia mea răsună voci de femei și copii ale căror interpret sunt eu… Omenirea suferă de o pierdere cronică a memoriei, compasiunii și milostiveniei. Să lucrăm și să creăm este posibil numai atunci când domnește pacea, acesta este adevărui binecunoscut. Iar cineva vrea să îi facă pe oameni să nu vorbească și să cadă în disperare… Acel ce scrie o carte, în fiecare zi luptă, invizibil, pentru pace în lume și în inimile oamenilor… «Pace vouă» – aceste cuvinte ale lui Hristos se repetă adesea în Cărţile Sfinte.
Fiecare e puternic atunci când se sprijină pe ceea ce îi este propriu şi fiecare se pierde când caută în el însuşi forma curajului altora.
Dacă doriți cu adevărat să cunoașteți un om, urmăriți-i reacțiile atunci când pierde bani.
Proverb englez
© CCC
O, dacă Soarta ne unea,
Cum îmi juraseși, mi se pare,
N-aș mai fi fost, în pacea mea,
De-atâtea nebunii în stare!
De vină tu ești, deci, deși
Certat sunt eu, pentru păcate,
De cei ce n-au de unde ști
Că tu ai rupt logodna, poate.
Mi-era, ca și al tău, curat
Pe-atuncea sufletul, de-aceea
Putea curma orice păcat. –
Azi, altuia îi ești femeia!
Aș fi în stare să-i zdrobesc
Și liniștea și fericirea,
Dar pentru că te mai iubesc, regret
Nu-l pot urî – așa mi-e firea!
De când plecat-ai, în zadar
Îmi caut tihna, chip de înger!
Tot ce găseam la tine, doar
La multe caut azi, și sânger!
Adio, deci, nu te regret,
Nădejdea-n ajutor nu-mi vine;
Mândria însă-ncet, încet,
M-o face să te-alung din mine!
(…)
Azi, caut alte bucurii:
În câte o ceată zgomotoasă
(Pe gânduri, aș înnebuni!)
Încerc sa uit tot ce m-apasă.
Dar chiar așa, câte un gând
Se mai strecoară prin beție, –
Și diavolii m-ar plânge – aflând
Că te-am pierdut pentru vecie!
(Unei doamne)
Prima amintire: am numai trei ani, stau în mijlocul camerei mele, zdrobită de sentimentul unei greşeli uriaşe, în timp ce mama mă întreabă sever: — Ce faci acum? — Nimic. — Du-te, fă ceva. Cum îndrăzneşti să-ţi pierzi timpul?
(Trestia revoltată)
Ne-am căptușit cu modele false, modelul omului care reușește ușor, care se descurcă, care știe să facă bani. Ne-am pierdut moralitatea. Ne-am pierdut manierele și educația. Am uitat să ne mai îmbrăcăm frumos și să ne mai purtăm elegant. Am pierdut – nu burghezia materială, ci burghezia spiritului, noblețea spirituală. Trăim azi într-un mediu semicultural și parvenit, impulsiv și brutal. Suntem departe, foarte departe de ce am fost cândva.
Pentru că revelaţia unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi.
(Nuntă în cer)
Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti – covarsitoare uneori -, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.