Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire. Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune, femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia – de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, aspiratia femeii este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind, inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia – o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul, femeia, acolo unde incepe cerul.
(Barbatul si femeia)
Lumea este dispunerea naturala si spatiul tuturor gandurilor si perceptiilor mele explicite. Adevarul nu locuieste doar inlauntrul omului, sau, mai exact, nu este launtrul omului, pentru ca fiinta umana traieste in lume si doar in lume se poate cunoaste pe sine.
Omul, cu toate că el însuși este muritor, nu-și poate reprezenta nici sfârșitul spațiului, nici sfârșitul timpului, nici sfârșitul istoriei, nici sfârșitul unui popor, ci trăiește mereu într-o infinitudine iluzorie.
(Cartea râsului și a uitării)
© CCC
Lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu – ele sunt numai in sufletul nostru.
Dumnezeu, un rautacios care ne-a deschis spatiul fara sa ne dea aripi.
(Jurnal)
© CCC
Pentru oamenii care cunosc numai trecutul si viitorul si nu pot trai o eternitate in orice clipa a prezentului, pentru asemenea oameni moartea trebuie sa fie groaznica! Cand nu mai au cele doua carje, spatiul si timpul, cad in neantul etern.
In infinitul timpului si al spatiului ne-am intalnit in aceeasi nebuloasa, in acelasi sistem solar, in aceeasi planeta, in acelasi secol, in aceeasi generatie, in aceeasi tara, in acelasi loc, sub acelasi acoperamant, si totusi ne uram, ori cel putin ne suntem indiferenti, in loc sa ne aruncam unii in bratele altora.
Stiinta a randuit pe om la locul ce i se cuvine, in mijlocul fiintelor. Ea nu mai cunoaste pe omul abstract, ivit deodata pe pamant in plina desfasurare a inteligentei si vointei sale. El nu mai este scopul si sfarsitul sistemului lumii. Omul este supus raporturilor dependentei reciprocc, care il leaga de oamenii, de rasa din care se trage, de celelalte fiinte vii din cuprinsul pamantesc si cosmic. Aceasta dependenta nu-i limitata la conditiile vietii sale fizice, ea se extinde asupra fenomenelor, intelectuale si morale, asupra actelor vointei sale, asupra operelor geniului sau. Aceasta dependenta il leaga de toate si de tot, in spatiu si in timp.