Cand sperantele noastre de-abia inmugurite sunt nimicite de un vant hain, fara putinta de a invia, suntem parca mai porniti sa ne inchipuim cat de frumoase flori ar fi putut da ele daca ar fi fost lasate sa infloreasca.
Iubirea, ca si focul, nu poate exista fara o miscare continua; ea moare indata ce inceteaza de a spera sau a se teme.
In caracterul omenesc, energia este, la drept vorbind, pivotul puternic, omul insusi. Singura ea da impuls faptelor lui si suflet nazuintelor. Ea da un punct de sprijin oricarei sperante legitime si speranta, la randul ei, da vietii adevarata mireasma.
Dintre facultatile intelectului omenesc, imaginatia este cea mai vie. Pe bazele ei ne credem fericiti sau nefericiti. Ea este mama sperantei si a iluziei.