Omul de stiinta nu vizeaza un rezultat imediat. El nu se asteapta ca ideile sale avansate sa fie preluate cu usurinta. Munca lui seamana cu aceea a agricultorului – pentru viitor. Datoria lui este de a pune bazele pentru cei ce vor veni, și sa arate calea. El traieste, trudeste si spera.
Nikola Tesla, “Puterea undelor radio va revolutiona lumea”, in Mecanica si inventiile moderne (iulie 1934)
© CCC
Matematica poate fi definita drept stiinta in care nu stim niciodata despre ce vorbim, nici dacă ceea ce spunem este adevărat.
(Misticism si logica)
© CCC
Creativitatea este mai importantă decât ştiinţa; ştiinţa este limitată, însă creativitatea cuprinde întregul univers.
Inceputul tuturor științelor este uimirea că lucrurile sunt ceea ce sunt. (Metafizica)
“…caci oamenii când au început sa filosofeze au fost mânati de mirare, mai întâi fata de problemele mai la îndemâna, apoi progresând încetul cu încetul, fata de problemele mai mari”.
Aristotel
Cu alte cuvinte, filosofia este în primul rând o interogare pentru ca nimic nu progreseaza de la sine. Filosoful este uimit in sensul ca se indoieste de tot. Trebuie amintit faptul ca in timpul lui Aristotel filosofia se confunda cu stiinta.
Știința este ceea ce tatăl il învață pe fiul său. Tehnologia este ceea ce fiul il învață pe tatăl său.
© CCC
Omul fara societate nu inseamna nimic. Cine dintre voi ar sti ceea ce stie, daca mii si mii de oameni nu ar fi lucrat, nu ar fi suferit, pentru a cuceri bucatica cu bucatica aceasta stiinta care va e predata astazi asa de usor si de darnic? Cate jertfe, stralucite sau necunoscute, reprezinta cea mai mica dintre aceste descoperiri, care, din viata primitiva, grosolana si primejdioasa a vechilor rase, au dat la iveala aceasta civilizatie minunata care subordoneaza fortele naturii nevoilor, vointelor, si adesea fanteziei noastre.
Stiinta a randuit pe om la locul ce i se cuvine, in mijlocul fiintelor. Ea nu mai cunoaste pe omul abstract, ivit deodata pe pamant in plina desfasurare a inteligentei si vointei sale. El nu mai este scopul si sfarsitul sistemului lumii. Omul este supus raporturilor dependentei reciprocc, care il leaga de oamenii, de rasa din care se trage, de celelalte fiinte vii din cuprinsul pamantesc si cosmic. Aceasta dependenta nu-i limitata la conditiile vietii sale fizice, ea se extinde asupra fenomenelor, intelectuale si morale, asupra actelor vointei sale, asupra operelor geniului sau. Aceasta dependenta il leaga de toate si de tot, in spatiu si in timp.
Puterea sufletului nu provine din nici o alta parte decat de la stiinta, decat de la studiul naturii.
Descoperitorii in domeniul tehnic au o soarta cu mult mai buna decat cei din domeniul moral. Omenirea e mai recunoscatoare acelora care ii perfectioneaza confortul decat fata de cei care ii atrag atentia asupra legilor care domina lumea sufletului. Pe cei dintii ii individualizeaza, le retine numele cu onoruri mari. Cei din urma sunt inglobati intr-o serie oarecare, fac parte dintr-un grup intreg, inecati in anonimat pur.