Ține, dacă vrei, această punguță de vise, dezleagă șnurul și ele te vor învălui.
© CCC
Zborul spre înălțimi susține fanteziile copilăriei noastre, ne stimulează capacitatea de a visa.
© CCC
Să te desparți de lucrurile reale, scrie Chateaubriand, nu înseamnă nimic. Dar să te desparți de amintiri! Inima se frânge atunci când te desparți de vise.
(Frumoasă a fost această viață)
© CCC
Una dintre cheile evidente și secrete ale acestei lumi în care trăim este că își petrece timpul într-un prezent etern care dispare mereu. Între un viitor care încă nu există și un trecut care deja nu mai există se strecoară o abstracţiune pură, un fel de vis imposibil. Este această absență plină de suspans pe care o numim prezent. Nimeni nu a trăit vreodată altundeva decât pe această graniță oscilantă dintre trecut și viitor.
(Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul)
© CCC
Privește râul din gradină,
spune-ți că ești în paradis.
Ce mai aștepți? Du-te s-o cauți
Pe fata cu priviri de vis!
Dacă vă par uneori absentă, departe, distantă, este pentru că urmăresc fără odihnă un vis.
Eu mă scăldam prin pâraie cu ochii deschiși,
Era o apă de cleștar și de stele –
Pești alburii, pâlpâind ca-ntr-un vis,
Lunecau lângă genele mele.
(Începutul, 1956)