M-ai intrebat candva de sfarsitul lumii si nu stiam ce sa-ti spun. Şi ai plecat inghesuita de sentimente la coltul unei intamplari inevitabile. Ştiam ca nu are nici un rost sa privesti lacrimile cerului pe fetele noastre, si nici fulgerele ce ne brazdau sperantele sau tunetele inimilor care incercau sa sfarme Clipa. Te-ai speriat de furtuna aceea sentimentala si ai tresarit incercand sa te reintorci calcand pe aceleasi flacari arzatoare din privirile iubirii noastre de altadata, nestiind ca acum te vor arde, fiindca era cu adevarat sfarsitul lumii...
Cine nu aude tăcerea sfâşietoare a stelelor pe bolta inimii sale nu s-a născut pentru a iubi.
Cine nu se teme de întunecimile mele, găsi-va sub chiparoşii mei poteci de trandafiri înfloriţi.
Mulți nu cred în nimic, dar se tem de orice.
© CCC
Nu există tăcere mai mare decât în iubirea care nu-şi poate striga neliniştea.
Poate fi ceva mai important decat iubirea? Doar aceasta poate infrunta praful desertaciunii.
De ce aş fi eu alesul inimii tale odată ce am ales calea acestei lumi deşarte prin destin?
Să lăsăm tăcerea să strige iubirea din catedrala eternităţii unui sărut.
Teama este o tăcere a cunoaşterii.
Care ţărm nu îşi iubeşte valurile şi care iubire nu-şi are îngerii inimii sale?
Cea mai mare teamă a mea: repetiția.
© CCC
Şi ce a mai ramas din stralucirea noastra de atunci? Din destinul nostru intergalactic de stea? O amintire pe bolta unei lumi, iar aici doua suflete care se cauta etern pentru a se mistui, pentru a arde in neputinta acestei desertaciuni, la fel ca si atunci cand eram o stea.
Sa te temi de ceea ce nu se poate inlatura este o mare prostie.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.