Citate de Mihail Sadoveanu

Nu se cuvine sa apreciem greselile si prejudecatile oamenilor de demult cu prejudecatile noastre de astazi.

Se spune că ochii care nu se văd se uită. E drept, și așa se întâmplă cel mai adesea. Dar cineva, cu-o memorie care nu lasă rănile să se-nchidă, spusese că distanța stinge focul mic, în timp ce-l întețește pe cel mare.

Arta a fost unul dintre marile titluri de noblete ale omului, de aceea, in amintirea posteritatii raman numai popoarele care si-au innobilat sufletul contribuind la ascensiunea posteritatii.

Adesea singurul leac al durerilor noastre consta in uitare; dar noi uitam leacul.

E intelept sa te multumesti cu ceea ce se poate.

A iubi ţine puţin, a uita ţine mult.

Daca vrei sa nu fii dat uitarii dupa ce ai murit, sau scrie lucruri care merita sa fie citite, sau fa lucruri care merita sa fie scrise.

Omul, pe masura ce invinge necunoscutul, invata a nu se sprijini decat pe puterile lui.

Tot ce nu-i uitare ne uzeaza substanta; remuscarea este la antipodul uitarii.

Uitarea este leac tuturor durerilor de pe pamant; dar nu toate sufletele oamenilor sunt ca apele care se tulbura, fac creturi si se zbuciuma in furtuna, iar apoi se alina si intind un luciu curat, ca si cum niciodata nu le-ar fi rascolit. Uneori durerile aprige lasa pe urma lor o drojdie de otrava.

Uitarea este condiția indispensabilă a memoriei. (Periplul literaturii și artei) © CCC

Viata ne invata sa cultivam uitarea, ca o masura de consolare a fiintei.

Progresul umanitatii nu se poate intemeia pe minciuna, ci numai pe sinceritate si adevar.

Am invatat ca oamenii vor uita ceea ce ai spus, vor uita ceea ce ai facut, dar nu vor uita cum i-ai facut sa se simta. © CCC

Valoarea morala a omului este in raport cu facultatea de a iubi. Zadarnice sunt toate celelalte in afara de iubire.

Fortele vii ale unui neam pot fi stanjenite o vreme; cand le vine insa ceasul, inmuguresc si infloresc cu putere irezistibila.

Am uitat demult cum arăţi, Dar poate ochii îţi erau albăstrii, Părul aprins ca pădurile toamna, Mâinile mici şi viorii.   Am uitat demult cum vorbeşti, Dar parcă aveai glasul scăzut; Mai aud, ca prin vis, o vioară Îngânând în trecut.   Am uitat cu totul de tine, Doar un nume rotund mi-amintesc. Doar obrazul, prea tânăr, pufos Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.   Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă Dac-ai murit, dacă trăieşti... Doar o ciudă smintită mă zbuciumă. Creşti din zăpezi şi mătasă. (Elegie)

Uitam ultimul vis, dar ne amintim intotdeauna prima dragoste. (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC

Tacerea este cumintenia prostilor. Ca sa-i faci pe acestia sa-si vina in firea lor adevarata, trebuie sa-i provoci sa vorbeasca.

Nu cunosc alta libertate pentru oameni si popoare decat cultura. Nici libertatea de a trai in prejudecati si in privilegii, nici libertatea de a te folosi de munca altora, nici libertatea de a nu face nimic, nici libertatea de abuzuri langa suferinta obsteasca nu le socotesc libertati.