Citate de Liviu Rebreanu

Viitorul ni-l putem modela după cum vrem. Viața este un lut căruia voința îi dă forma.

Natura care graveaza in toate sufletele sentimentul unei egalitati originare, a sadit un germene vesnic de ura intre cei mari si cei mici.

In viata, trebuie sa contam pe realitati, nu pe dorinte.

Stim sa uram, dar nu stim sa iubim. © CCC

Uram oamenii asupra carora nu avem nici o influenta, caci indiferenta lor constituie lovitura cea mai dureroasa care poate fi adusa orgoliului omenesc.

Daca ajungem sa uram fiinta iubita, astfel incat iubirea sa fie complet distrusa, vom simti pentru ea, din motive egale, o ura mai mare decat daca nu am fi iubit-o vreodata, si cu atat mai mare cu cat iubirea noastra a fost mai mare. (Etica) © CCC

Urati-ma, dar nu ma suspectati!

Omul, cand sufera, e mai egoist si nu simte suferinta aproapelui.

Modestia nu e dezinteres, ci o atitudine.

Ura sau iubirea noastra este efectul binelui sau raului pe care ni-l fac oamenii.

Dragostea nu ajunge în viață... dragostea este numai adaosul. Altceva trebuie să fie temelia.

Odi profanum vulgus. (Horațiu, „Ode”, III, 1, 4) Urăsc mulțimea ignorantă. Cu aceste cuvinte începe prima strofă a celei de-a treia cărți din Odele (Carmina) lui Horațiu. Horațiu își exprimă detașarea față de oamenii incapabili să-i înțeleagă opera, specificând că numai o elită va putea înțelege și aprecia ceea ce spune. Astfel, poetul dorea ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine. Ulterior, expresia a devenit un proverb prin care se exprimă o superioritate disprețuitoare față de masa plebeiană, față de omul din popor, considerat profan și ignorant și care nu reușește să aprecieze frumusețea poeziei. © CCC

Cel care urăște e un om care ține în mână o lupă, iar când urăște pe cineva, cunoaște exact suprafața corpului acelei persoane, de la tălpile picioarelor până la fiecare fir de păr de pe capul celui pe care îl urăște. © CCC

Ura este un sentiment cu atat mai durabil ca dragostea, cu cat primul se intareste prin necontenita repetare a manifestarilor, pe cand ultimul slabeste prin aceasta.

E dificil sa urasti fara a cadea in ridicol sau trivial. Abtine-te, deci.

Intre oamenii care se afla necontenit impreuna, ura si si iubirea se intetesc mereu; se gasesc in orice clipa motive de a se uri, de a se iubi tot mai mult.

Şi te urăsc că-mi eşti atât de dragă. (De profundis)

Pana astazi intelectul omenesc n-a depasit unicele sale doua resurse: admiratia si repulsia - si, intre aceste doua extreme, spiritul trebuie sa se comporte cu o egala putere. Omul sentimental e un degenerat daca nu stie, iubind frumos, sa urasca admirabil...

Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti - covarsitoare uneori -, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.

Ura e oarba, mania scoate din minti, iar cel ce isi toarna razbunare risca sa bea o bautura amara.