Întrebam aseară luna gânditoare:
– Dacă prin poiene a rămas o floare
Neculeasă încă pentru draga mea, –
Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate,
Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea,
Raza ta sfioasă printre crengi străbate
De-mi încurcă paşii luminoase fire,
Deşteptând în cale câte-o amintire, –
Dacă până-n ziuă visurile trec
Dar rămân în suflet, – pentru ce să plec?…
– Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna,
Trist şi singur du-te, du-te! zice luna.
Şi-ntrebai lumina sufletului meu:
– Dacă fără dânsa timpul trece greu,
Dacă lângă dânsa mi-i aşa de bine,
Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, –
Pentru ce, când toate lacrimile trec
Fără nici o urmă, – pentru ce să plec?…
Sufletu-mi răspunse: – Pe cărări pustii,
Du-te-n lumea largă. Şi să nu mai vii.
Şi-ntrebai atuncea inima-mi trudită:
– Cea dintâi, nebuno, căzuşi în ispită,
Singură-n tăcere, tu eşti vinovată
Că mă cert cu mine şi cu lumea toată.
Când stelele nopţii farmec nu mai au
Fără ochii dragii, – pentru ce să stau?…
Şi-mi răspunse-n şoaptă (o, inima mea!)
– Du-te-n lume singur. Eu rămân cu ea.
(Şoaptele nopţii)
Dragostea nu vede cu ochii, ci cu sufletul.
Amorul e ca o morfina: trebuie sa-i crestem doza ca sa incercam senzatii tari.
Așa cum o floare își oferă parfumul oricui se apropie de ea sau o folosește, tot așa și iubirea din noi radiază către toți și se manifestă ca o slujire spontană.
© CCC
Dragostea e o poveste în care femeile cinstite se comportă precum cocotele, iar cocotele se comportă ca femeile cinstite.
Sa te faci iubit din mila, cand dragostea se naste din admiratie, e o idee mult prea demna de mila.
...O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie. Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei.
Fiecare pas făcut în iubire oricât de mult ar striga tot în tăcere se va înveşmânta.
Cand femeile ne iubesc, ne iarta orice, pana si crimele; cand nu ne iubesc, nu ne iarta nimic, nici macar virtutile.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.