Citate de Camil Petrescu

Nimic nu are putere asupra iubirii, iubirea are putere asupra tuturor lucrurilor. © CCC

Iubirea, fie ea nouă, fie trezită dintr­-un somn de moarte, răspândeşte totdeauna lumină, căci ea umple inima de atâta strălucire, încât aceasta se revarsă asupra lumii înconjurătoare. (Litera stacojie)

Daca exista in lume o forta, care poate sa depaseasca frica pe deplin, sa nimiceasca orice pericol, sa ramana nepasatoare la orice paguba pana si fata de moarte, aceasta forta este iubirea.

Tocmai acum, tocmai acum când o iubesc cel mai mult, tocmai acum am mințit-o. Tocmai acum, tocmai acum când ea ține cel mai mult la mine, tocmai acum am umbrit-o. Tocmai acum, tocmai acum când ea se gândește la mine, fluier a pagubă. Tocmai acum, tocmai acum când ea e cea mai frumoasă de pe lumea stelelor mele, orbesc. Tocmai acum, tocmai acum când îi simt grația străbătând toate zidurile orașului, surzesc. Tocmai acum, tocmai acum când simt că ei îi este dor de mine, îmi jignesc prietenii nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea. Tocmai acum, tocmai acum când ea își calcă de drag de mine rochia în carouri, eu stau și curăț lănci cu benzină ca să le azvârl în animale și în vulturi. Tocmai acum, tocmai acum când ar fi trebuit să fiu cuprins de o tandră alergare, mă prelungesc în vis de frica de a fi fericit. Tocmai acum, tocmai acum când ea iradiază de lumina inimii ei, citesc despre toate novele și toate stelele explodate și mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraș și mă asfaltez și mă îmbrac în ninsoare și gheață, mai ales în gheață, mai ales în gheață, mai ales în gheață, ca ea, scumpa și divina de ea trecând să alunece și să cadă și să-și rănească glezna, pe care, doamne, de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o. La urma urmei, cine are curajul să sărute o gleznă dacă ea nu șchioapătă?! (Ea)

Nu ca o ploaie cade-n noi iubirea, Ci ca o boală de sfârşit de veac, Care-şi găseşte-n sine izbăvirea Şi nicidecum la voia vreunui leac. Mi-e greu să-ţi spun acestea între două Neaşteptate crize de tăceri, Dar, ce păstrezi în palme, nu e rouă, Ci agonia zborului de ieri; Aşa încât, nu înceta să tremuri Şi lasă-mă, acum, spre asfinţit, Să te mai ţin în braţe, ca pe vremuri, De frica unui ţipăt ascuţit Care va fi şi ultimul, pesemne, După atât de multe amânări Şi-n intervalul arderii solemne, Topi-ne-vom ca două lumânări. (Căderea iubirii)

Plenitudinea iubirii aproapelui inseamna, pur si simplu, sa poti sa-l intrebi: “Care este suferinta ta?” © CCC

Iubirea este măsurată cu precizie de liniştea absenţei.

Te vreau pe tine, pentru ca-i mai simplu decat sa imbratisez omenirea intreaga - de care as avea nevoie ca sa te inlocuiesc.

Singurul mijloc prin care, intr-o clipa, intreaga fiinta a omului poate fi redesteptata, este iubirea.

O noua iubire: o femeie ca noua problema de rezolvat. Sau poate tu insuti, in raport cu ea, esti o noua problema de rezolvat.

Trei ani! Statisticile, biochimia, propriul meu caz: toate arată că durata dragostei rămâne mereu aceeaşi. Tulburătoare coincidenţă. De ce trei ani şi nu doi sau patru sau şase sute? După mintea mea, asta confirmă existenţa celor trei etape pe care le-au evidenţiat atât de des Stendhal, Barthes şi Barbara Cartland: Pasiune - Tandreţe - Plictiseală, ciclu cu trei faze ce durează, fiecare, un an - triunghi la fel de sacru ca şi Sfânta Treime. În primul an, cumperi mobila, în al doilea an, muţi mobila, în al treilea an, împarţi mobila. (Dragostea durează trei ani)

Dacă ai ști cât de mult te iubesc, cât de mult am nevoie de tine în viața mea, nu ai îndrăzni să mă lași nici măcar pentru o clipă, ai sta mereu lângă mine, cu inima ta în fața inimii mele, cu sufletul tău în fața sufletului meu. © CCC

Spiritul isi are ordinea lui, care consta in principii si demonstratii. Inima o are pe a ei. Nu cauti a dovedi ca trebuie sa fii iubit, expunand in ordine cauzele iubirii: acest lucru ar fi ridicol.

Capacitatea de a te pune în locul altora și de a te gândi cum ai acționa în locul lor este foarte utilă dacă vrei să înveți să iubești pe cineva. (De ce este cerul albastru?) © CCC

Din adâncul inimii iubim numai pe copilul nostru şi opera noastră. (Așa grăit-a Zarathustra)

Nu mă vei găsi vreodată. Pentru că eu am fost mereu cu tine, de la începuturile mele.

Dragostea este cea mai puternică forţă pe care o posedă lumea, şi totuşi este Măreţia unui drum care duce către necunoscut.

De mă iubeşti, iubirea ta să fie Numai de dragul dragostei. Nu spune: "Mi-e dragă pentru zâmbet, sfiiciune În grai, priviri – pentru un gând ce-mbie Un gând de-al meu căci înrudit mi-e mie Şi-mi dărui atâtea clipe bune!" Iubitule, din asta nu rămâne Nimic nevătămat şi se sfâşie Uşor, iubirea astfel însăilată. Nici pentru milă-n stare să-nsenine Obrazu-mi – nu iubi. Căci alinată De tine, uit de plâns, te pierd pe tine. Iubeşte-mă pentru iubirea toată Şi-n veşnicie dragostea-ţi va ţine.   (Sonetul 14, Sonnet XIV)

Ma gandesc la toate capcanele care ma asteapta si pe care incerc sa le evit. Iubirile de cateva zile care nu iti lasa apoi decat un gust amar si inima un pic mai franta. Pentru ca ai oferit prea mult, fara a calcula, fara a te proteja. Nu, mulțumesc, sfarsesti prin a te epuiza, prin a te leza. Sa nu cazi in facilitate. Trebuie sa stii sa rezisti. (Mama…) © CCC

De glasul tău s-a ridicat cântarea De mersul tău se leagănă pământul De ochii tăi se-nseninează marea. Împătimit e farmecul palorii Când mă privesc de sub umbroase gene Cu ochii ei, adânc-adormitorii. (cca. 1882) (De glasul tău s-a ridicat cântarea...)