Citate de Anatole France

Nu spune nimic bun despre tine, caci nimeni nu te va crede. Nu spune nimic rau despre tine, caci toti te vor crede.

Nu poti sa faci vreun rau, cand ai doar dragoste in suflet.

Orice experienta are alte urmari pentru fiecare, dupa structura sufleteasca.

In arta, ca si in dragoste, instinctul este de ajuns.

Fiecare ins, de la cea mai joasa si pana la cea mai inalta treapta sociala, are in jurul sau o mica lume de interese, cu vartejurile si atomii ei stramti.

Intoleranta exista de cand lumea. Nu cunosc religie care sa nu-si fi avut fanaticii ei. Sufletul omenesc e facut sa adore. Totul ni se pare infinit de bun in ceea ce iubim, si ne maniem strasnic, cand ni se arata defectele idolilor nostri. Cu mare greutate oamenii izbutesc sa puna un pic de spirit critic in cercetarea convingerilor si a izvoarelor credintei lor. De altfel, e si drept ca daca ne-am uita cu lupa la principii n-am mai crede niciodata.

Spectatorul cel mai inzestrat e acela care gaseste, cu pretul cine stie carui fericit contrasens, emotia cea mai pura si cea mai puternica.

Cand fiecare privim lucrurile sub alte aspecte si cu alti ochi, nu putem sa le gasim toti la fel.

Femeia face lumea. Ea e suverana: nimic nu se face decat prin ea si pentru ea.

Omul crede mai repede ceea ce vrea sa fie adevarat.

Daca stai sa judeci cu luare-aminte faptele noastre, gasesti intotdeauna in ele felurite neajunsuri, si aceasta pentru ca natura, felurita si ea, il lumineaza pe unul intr-o privinta si pe altul in alta; de aceea, se intampla ca, stiind un ins un lucru pe care celalalt nu-l stie si necunoscand ce anume are de gand celalalt, fiecare isi da seama cu usurinta de greseala semenului sau, dar nu de a sa, si tuturor ni se pare ca suntem foarte intelepti, si poate mai mult tocmai in acele lucruri in care ne vadim mai nebuni.

Trebuie sa inveti sa vezi. De vrei sa cunosti bine un lucru, nu te multumi doar cu marturia propriilor tai ochi: cere ajutorul catorva perechi de ochi straini…fiecare om are un fel al lui de a vedea lucrurile, si nu-i in stare sa cuprinda intregul adevar.

Exista un principiu: sa judeci omul dupa fapta.

Un vers frumos e ca un arcus purtat pe fibrele noastre sonore. Nu sunt gandurile lui, ci propriile noastre ganduri, pe care poetul le face sa cante in noi. Cand ne vorbeste de o femeie pe care a iubit-o, el ne trezeste delicios de dulce in suflete iubirile si durerile noastre trecute. Poetul e un evocator. Cand il intelegem, suntem tot atat de poeti ca dansul. Toti cati suntem, purtam in noi cate un exemplar din fiecare din poetii nostri, pe care nimeni nu-l cunoaste, si care va disparea pentru totdeauna, odata cu toate variantele lui, cand vom inceta sa mai simtim. Si credeti oare, ca am iubi intr-atata pe liricii nostri daca ne-ar vorbi despre altceva, decat despre noi?

Fiecare dintre noi simte nevoia sa-si teoretizeze slabiciunile.

In ochii omului, propriile sale actiuni - trecute, prezente si viitoare - ii apar in intregime colorate in culorile necesitatii.

Crezand in trandafiri, ii faci sa infloreasca. (traducere CCC - Copyright ©2016)

Lucrurile absurde sunt singurele agreabile, singurele frumoase, singurele care dau har vietii si ne impiedica sa murim de plictiseala.

Ca moartea ne face sa pierim in intregime e tot ce se poate. Nu sunt eu acela care o sa va contrazic. In cazul acesta insa n-avem de ce sa ne temem de dansa. Sunt, ea nu este; este, eu nu mai sunt. Dar daca, lovindu-ne, ne lasa totusi sa subzistam, fiti siguri atunci ca ne vom regasi pe lumea cealalta aidoma la fel cum am fost aici pe pamant. Amarnica pacaleala. Parca anume facuta sa ne strice de mai inainte toate notiunile noastre despre noi si despre iad. Ea ne rapeste orice speranta, fiindca tot ceea ce omul doreste mai mult e sa fie altul decat ce a fost. Visul asta ne e mereu interzis.

Daca am cunoaste toate tainele universului, am cadea indata intr-un plictis enorm.