Citate despre Incercari

In clasica comparatie a vietii cu o corabie pe mare, s-a trecut cu vederea tocmai partea cea mai subtila; o co­rabie invinge mai usor valurile daca poarta o greutate — asa si viata: greutatile ce le purtam ne fac mai sigura lupta impotriva valurilor intamplarii.

Pentru oameni nu e cel mai bun lucru sa li se implineasca toate dorintele. Boala face ca sanatatea sa fie dulce si placuta, foamea face asisderea saturarea, iar osteneala, odihna.

Viaţa nu este dată nimănui în proprietate, ci este dată tuturor ca să o folosească. (De rerum natura / Despre natura lucrurilor) © CCC

Oamenii caliti prefera primejdiile mari, situatiile amenintatoare, dar bine determinate, chinurilor nelamurite care preced o nenorocire definitiva.

Omul puternic, capabil să îmbine îndrăzneala cu elocința, devine un cetățean primejdios când este lipsit de bun-simț. (Bacantele, 405)

Prefer sa am de-a face cu primejdiile sigure decat cu dezamagirile posibile.

Retragerea nu este fugă şi aşteptarea nu este prudenţă, atunci când primejdia este mai mare decât speranţa.

Cand nu poti ocoli primejdia, nu-ti ramane decat s-o infrunti curajos.

N-am sa pot iesi din aceasta dilema: am oroare de necazuri, dar ele ma biciuiesc, ma fac talentat. Pacea si traiul bun dimpotriva, ma paralizeaza. Asadar, ori sa fii o nulitate, ori sa ai vesnic plictiseli. Trebuie sa alegi. Prefer sa am plictiseli, recunosc.

Lucrul dorit ne lipseste: tanjim dupa el mai mult decat dupa oricare altul. Ne cade in mana; vrem un altul. Si setea noastra este mereu aceeasi.

Numai in fata mortii omul pricepe pretul vietii si numai primejdia ii oteleste sufletul.

Oamenii își transmit viața unii altora, așa cum alergătorii își transmit torța. © CCC

De cele mai multe ori, intr-o primejdie mare, teama nu admite mila.

O infrangere e numai mijlocul pe care ni-l da soarta ca sa vedem ce ne lipseste inca pentru a invinge.

Focul intareste intotdeauna ce nu poate distruge.

Suntem mai mult inspaimantati decat apasati de greutati. Ne chinuim mai mult cu inchipuirea decat cu viata adevarata.

Nevoia ne invata repede sa pretuim si lucrurile cele mai umile.

Tu, născătoarea ginţii lui Enea, Tu, zeilor ș-al oamenilor farmec, O, Venus, rod de viaţă, care pururi, Sub bolta cea de stele călătoare, Împoporezi câmpiile mănoase Şi marea purtătoare de corăbii; Prin tine doar tot neamul de fiinţe Începe-se şi, scos din întuneric, Prin tine vede-a soarelui lumină. Din calea ta fug nourii, zeiţă, Și vânturile; iscusit, pământul În drumul tău aşterne flori suave Și ţie râde linul mării, ţie, Scăldat în valuri de lumină, cerul Zâmbește blând! Când zori de primăvară S-au revărsat și roditorul zefir, Descătușat, începe iar să bată, Atunce zburătoarele din aer Vestesc întâi sosirea ta, zeiţă […] (Poemul naturii, Invocaţie către Venus) (Traducere, Teodor Naum, filolog și traducător, 1.09.1891, Iași –19.03.1980)

Nu dispretuim primejdia decat atunci cand n-o cunoastem.

A pretinde ca zeii au vrut sa faureasca lumea, cu toate minunatiile ei, pentru oameni, ce lucru lipsit de ratiune. Caci ce beneficiu ar fi putut spera din partea recunostintei noastre, niste fiinte care se bucura de o eterna beatitudine, pentru a intreprinde cel mai mic lucru in favoarea noastra.