Citate despre Amintire

Nu uit nimic și pe nimeni. Iar cine a însemnat ceva în viața mea, un ceas măcar... nu mai are nici o șansă să-l uit.

Şi eu n-am cunoscut toate vocile Lor, şi n-am cunoscut toate femeile, toţi bărbaţii care slujeau în înalta casă de lemn; însă mult timp îmi voi duce amintirea unor feţe tăcute, de culoarea papaiei şi-a plictiselii, ce se opreau în dosul scaunelor noastre ca aştri morţi.

Ce au oare anumite amintiri în ele că nu pot fi uitate? Pesemne că sunt niște bucăți de suflet ce te-nsoțesc mereu!

Cartea vietii se citeste langa lampa amintirilor.

Stii prin ce a pedepsit Dumnezeu trufia omului?...Dandu-i amintirea.

Pe orice om il starnesc amintirile primelor emotii sau ambitii.

Amintirea ta este ca o carte iubita, Pe care o citesti mereu si n-o inchizi niciodata. (Amintirea ta, In gradina infantei) © CCC

Amintirile miros a iarbă cosită.

Cand ne ducem viata intr-o ocupatie linistita si avem de-a face numai cu ceea ce-i mai apropiat si cotidian, pierdem sentimentul pentru ceea ce-i absent; abia daca putem crede ca in departare amintirea noastra mai dureaza si ca anumite tonuri din trecut mai au ecou.

Exista amintiri atat de dureroase incat iti pricinuiesc o suferinta fizica.

Uitam ultimul vis, dar ne amintim intotdeauna prima dragoste. (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC

Sa trecem deci caci toate-s trecatoare, Ma voi intoarce-adeseori in gand. O, amintirea-i corn de vanatoare Al carui sunet moare-n vant. (Corn de vanatoare)

Amintirile sînt epave pe fundul mărilor interioare.

Într-o după-amiază, cînd era acolo, am ars covorul din living pînă la urzeală punînd pe el o cafetieră încinsă. Mi-era indiferent. Ba chiar, cînd vedeam urma asta, eram fericită amintindu-mi acea după-amiază cu el. (Pasiune simplă)

Oare amintirile nu constituie pentru noi o a doua viață, trăită mai intens decât cea reală? (Fresce interioare)

Cînd zarva zilei se preface-n şoapte, Şi-n pieţele, de linişte-acum pline, Şi-aşterne umbra străvezia noapte, Iar somnul cu răsplata trudei vine,   Atunci începe truda mea şi chinul, Şi ceasurile picură-n tăcere: În nemişcarea nopţii simt veninul Mustrărilor arzînd pîn’ la durere.   În cugetul meu trist, noian de vise, Sfîşietoare gînduri s-au ivit. Iar amintirea iese din abise Rostogolindu-şi ghemul nesfîrşit.   Şi recitindu-mi viaţa mea în silă Blestem şi mă cutremur, plîng amar, Dar rîndurile triste de pe filă Răsar prin pînza lacrimilor iar. (Amintire, 1828)

Ma intreb daca o amintire e ceva ce ai sau ceva ce ai pierdut.

Adio, acum și pentru totdeauna, amintiri sfinte! (Otello) © CCC Ora e per sempre addio, sante memorie!

Amintirile, copii bastarzi ai clipelor moarte. Ratacesc in gol si bat noaptea la fereastra noastra. Asa mor visele pe rand…Si noi zambim si ne uitam departe…Si nu stie nimeni ca venim de la ingropaciune.

Iubirea e armonie creatoare, dar si lupta si neincetata neliniste.