Scrisul, ca şi iubirea, nu are sens decât dacă eşti dispus să-ți pierzi echilibrul. Să părăseşti ţărmul. Să lași uscatul, să te scufunzi în apele râului, să te laşi purtat. Desigur, există un risc care merită asumat: în iubire, ca și în scris, îți poți pierde viața.
(Scrisul și viața)
© CCC
Scrisul presupune o viata solitara.
Ne impacam cu un dusman care ne este inferior prin insusirile inimii si ale spiritului; nu iertam insa niciodata aceluia care ne intrece prin sufletul si geniul sau.
Bărbaților le plac femeile care scriu. Chiar dacă nu o spun. Un scriitor este o țară străină.
© CCC
Scriu pentru a depune mărturie despre viață.
© CCC
Înainte de a scrie, învață să gândești.
(Arta poetică)
© CCC
Eram gospodină, așa că am învățat să scriu în timpul liber și nu cred că am renunțat vreodată la asta, deși au fost momente când am fost foarte descurajată pentru că am început să văd că poveștile pe care le scriam nu erau foarte bune, că aveam multe de învățat și că era o muncă mult, mult mai grea decât mă așteptam.
© CCC
Cuminte sau nu, înţelegând sau nu, primisem totuşi boala literaturii, voiam să scriu romane.
(Jurnal esențial)
Scrisul este un mod de a te concentra asupra a ceea ce nu stiai ca stii (asupra a ceea ce stiai fara sa stii ca stii).
M-am născut pentru a călători și a scrie versuri.
© CCC
Scrieti repede, fara subiecte preconcepute, suficient de rapid pentru a nu putea retine nimic si pentru a nu fi tentat sa va recititi.
Mi-aș dori să pot scrie o carte frumoasă pentru a frânge acele inimi care în curând vor înceta să mai existe: o carte a credinței și a micilor lumi ale oamenilor simpli care trăiesc după filozofiile cântecelor populare.
© CCC
Pot sa scriu pagini fantastice, dar nu stiu cum sa le traiesc.
Fiecare trebuie să-şi găsească propria coloană vertebrală. Pentru mine, a fost scrisul. Nu pot trăi fără să scriu. Viaţa e extrem de scurtă. Trebuie să găsim cuvintele care să atingă eternitatea. Fără cărţi, fără scris, aş fi alunecat (...) E şansa vieţii mele.
(Interviu literar și cultural cu Olivia Gesbert, în 2019, la emisiunea La Grande Table a postului de radio France Culture)
© CCC
Lectura il face pe om complet, scrisul il face pe om exact.
Pentru a scrie o proză perfectă trebuie să fii, de asemenea, un maestru al formelor metrice.
Totul cade în uitare, scrisul salvează ceea ce nu vom mai revedea niciodată.
(Interviu cu titlul Annie Ernaux privește lumea, prezentat la postul de radio France Culture)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.