Citate despre Absenta

Când vezi cât de adaptabil este omul, cât de cameleonic la bine şi la rău, oscilezi între două atitudini: să rămâi mut de admiraţie sau mut de groază în faţa acestei lipse de limite.

Absenta este pentru iubire ca vantul pentru foc: pe cel mic il stinge, pe cel mare il invapaiaza.

Cuţite înfig în noi doar cei pe care îi iubim.

O vreme, cât o să vă iubiţi, tu ai să uiţi că el a fost strungar şi el are să uite că tu eşti intelectuală. Pe orizontală, se uită multe lucruri. Dar oamenii mai stau şi vertical. Şi n-are să treacă multa vreme, şi-n timp ce el are să uite probabil mai departe că tu eşti intelectuală, tu ai să-ţi aduci aminte tot mai des că el nu este intelectual.

Mă atrag oamenii complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oamenii care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa.

Mai întâi, trebuie să te pui în locul altuia şi după aceea să-l judeci.

Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişându-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege!

Absenţa fizică a cuiva important în viaţa noastră ne face să-l abstractizăm în două feluri: să-l estompăm pînă la nimicire - cazul obişnuit - sau să-l păstrăm, amplificîndu-l unidimensional.

Anul 1990 a fost cel mai urât an din viaţa mea. Am văzut atâta lume care şi-a întors cojocul pe dos, atâta lume care a făcut pe victima fără să fi fost. Nu accept că ai fost în Comitetul Central, dar spui că ai fost victimă a comunismului.

Pentru imaginatiile puternice, absenta aproape ca nu exista. E doar o prezenta tacuta. © CCC

Cât de frumos sună glasul oamenilor când spun ceva adevărat, când smulg ceva din ei și-l întind altora ca pe-o ofrandă: “ține, ia, acesta e sufletul meu”.

În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.

Nimeni nu este mai presus de greșeală.

Absenta femeilor face din noi brute sau sfinti.

…nu iubeşti cu-adevărat decat pe cine respecţi...

„Cred că n-am îmbătrânit degeaba” Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri. N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii. Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor. «Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila. Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede… Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…) Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin. Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este. Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere. Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…) Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât. Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.

21 mai 2007

Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta

Ieri, încă mai era printre noi...  (12 mai 2021)

Bărbatul meu spunea: “Noroc că nu scrii așa cum vorbești. Pentru că vorbești foarte prost.”

În comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua argumentele din părerile altuia despre acel cineva.

Mă uit la filme. Îmi plac, în special, filmele despre trecut. Prefer filmele englezeşti şi, mai ales, ecranizări după cărţi. Sunt foarte bine făcute şi mă transpun într-o altă epocă, deoarece de-a noastră sunt sătulă.

I.

Toţi norii spoveditu-s-au pământului:

Locul lor un alean al meu l-a luat.

Iar când părul meu a-nceput să ducă dorul

Unei mâini fără păreri de rău,

M-am strâns într-un nod de durere.

II

Clipa e dusă pe gînduri înserând,

Fără amintiri,

Cu copacul ei mut

Către mare,

E dusă pe gânduri înserând,

Făr-o bătaie de aripi,

Cu chipul neclintit

Către mare,

Înserând,

Fără dragoste,

Cu gura neînduplecată

Către mare…

Iar eu, în liniştea ce-am prins-o în năvod.

III.

După amiaza

Si imperiala lui însingurare

Şi tandreţea vânturilor sale

Şi aura sa cutezătoare,

Nimic să nu vină, Nimic

Să nu plece,

Toate frunţile libere,

Iar ca sentiment, un cristal.

(Clima absenței)

(Traducere de Victor Ivanovici)