Citate de Simone Weil

Opreste trecerea! Stiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire - si totusi, te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea.

Nici cupele de-argint nu-mi plac, Nici auritele pocale, Ci dintre toate cel mai drag Îmi e căuşul palmei tale. (Vor trece ani)

Traieste cu vremea ta… Felul de a gandi si gusturile se schimba cu vremurile… Cine e intelept se acomodeaza cu timpul sau, chiar si atunci cand trecutul i-ar placea mai mult.

Studiile scolare sunt unul dintre acele campuri ce ascund un margaritar pentru care merita sa iti vinzi toate bunurile, fara a-ti pastra nimic tie insuti, ca sa fii in stare sa-l cumperi.

Atasamentul este un mare fabricant al iluziilor; realitatea poate fi atinsa de cineva detasat.

Timpul care mi-a fost dat, să-l prelungească dragostea. © CCC

Plenitudinea iubirii aproapelui inseamna, pur si simplu, sa poti sa-l intrebi: “Care este suferinta ta?” © CCC

Este timpul sa se reaprinda stelele. Pentru a se dovedi “francez adevarat”, Apollinaire se inroleaza in armata in 1914. Repartizat in Regimentul 96 Infanterie, este ranit grav la cap de o schija de obuz, pe 17 martie 1916, fiind supus unei trepanatii craniene. In timp ce era in convalescenta, a scris piesa Mamelele lui Tiresias din care este extras acest citat: “Il est grand temps de rallumer les étoiles”. Este de la sine inteles cum cineva care a vazut ororile Primului Razboi Mondial, din transee, sa doreasca sa redestepte ceea ce a fost frumos in lume pana atunci: “Este timpul sa se reaprinda stelele…”. © CCC

Cel inocent si cel frumos nu au alt dusman decat timpul.

Timpul în care trăim este un timp ciudat. Pretutindeni pe planetă doar disarmonie, lipsă de unitate, învrăjbire si mai cu seamă o tendinţă de secularizare cum n-a mai fost alta, promovată, parcă, de forțe oculte. În acest peisaj de desacralizare, Biserica Ortodoxă şi Romano-Catolică, citadelele creștine ce continuă Bizanţul și Roma, sunt supuse unor lungi şi insidioase atacuri, venind din numeroase direcţii. Mai întâi din partea prozelitismului sectelor neoprotestante, atac pe faţă, cu mijloace cunoscute, de natură în special financiară, materială. Apoi din partea mentalităților moştenite de la răposatele (dar nu de tot) doctrine marxiste şi comuniste, contestatoare de religie. Apar însă altele, de stranii şi variate tipuri. De pildă: o imagistică plină de monştri pe lângă care ai lui Bosch şi Goya sunt suportabili uşor. Filmele cu vampiri, extratereştri înfiorători, magicieni, sunt din ce în ce mai dese. Ba chiar cărți aparent fermecătoare, ca celebra Harry Potter, fac ocolul pământului, fascinând pe copii. De curând, la New York a fost construit, undeva, într-un spațiu larg, un dinozaur uriaş, care a dat de furcă poliției, din pricina unei mulțimi de tineri care veneau să-l adore (!) mărturisind că se simțeau Iăuntric excepțional în fața lui. Dar ce să mai zicem de literatura şi arta post-modemistă, care îşi defulează mâlurile până şi în blasfemii la adresa Creatorului şi a Celor Sfinte. lar un premiu Nobel acordat unei astfel de cărți blasfematoare, pune oarecare temei bănuielilor noastre. Şi în fața acestor fenomene ucigătoare de spirit, vrăjmaşe învățăturii Mântuitorului Hristos, care din dragoste s-a răstignit pentru noi, cele două Biserici surori ce au de făcut? Doar să se unească!!!

Timpul în care trăim este un timp ciudat. Pretutindeni pe planetă doar disarmonie, lipsă de unitate, învrăjbire și mai cu seamă o tendință de secularizare cum n-a mai fost alta, promovată, parcă, de forțe oculte.

Pendula arata clipa, dar cine arata vesnicia?

Nu e nimic ce timpul nu ne învaţă pe măsură ce îmbătrânim. (Prometeu încătușat) © CCC

Timpul vindeca si rani ce par de nevindecat.

Există timp pentru munca si timp pentru dragoste. Nu mai există timp pentru nimic altceva. © CCC

In avion, timpul trece in zbor.

Timpul a fost asemuit cu un fluviu, dar deosebirile sunt mari - nu poti, de pilda, sa-l traversezi, e cenusiu si curge molcom, e imens cat insasi lumea, n-are poduri si nici trecere prin vad; si totusi, din cate spun filozofii, poate curge si inainte si indarat; calendarul il urmeaza insa intr-un singur sens.

Prima amintire: am numai trei ani, stau în mijlocul camerei mele, zdrobită de sentimentul unei greşeli uriaşe, în timp ce mama mă întreabă sever: — Ce faci acum? — Nimic. — Du-te, fă ceva. Cum îndrăzneşti să-ţi pierzi timpul? (Trestia revoltată)

Omul... care poate zice, "prieteni, nu mi-am pierdut vremea" si care consacra toate momentele sale lucrarilor utile, a gasit arta de a multiplica timpul.

Timpul nu este o calitate a lucrurilor, ci numai un mod de a gandi.