Citate despre Flori

Prima floare inflorita pe Terra a fost o invitatie la un cantec inca nenascut.

Un fir de praf nu murdareste o floare. (Pe patru voci) © CCC

Exista seri ciudate in care florile au un suflet. (Exista seri ciudate, In gradina infantei) © CCC

Fiecare floare este un suflet care înflorește în natură.

În fragede cânturi cereşti - o melodie, Abia de s-aude - cânt de ciocârlie, Prima albă floare iată că învie, Ghioceii străluce în perdea aurie.   Eu: E prea devreme, floricico, prea devreme Nordul răsuflă încă ger, Albe zăpezi din munţi aşteaptă vreme, Dumbrava e udă până la cer.   Abia de-i miji luminiţa aurie, Să te-ascunzi sub poala mamei-pădure, Când dinţii de chiciură târzie Sau perla rece de rouă, viaţa vor să-ţi fure.   Floricica: Viaţa noastră-i trai de fluturi, Trează-n în zori, seara te scuturi; E mai bună clipa - una în Prier, Decât multe-n toamnă-n ger.   Pentru Domnul strângi pomană, Daruri, la prieteni sau iubită, Din floarea mea tu fă cunună, Cunună pe cunună împletită.   Eu: În neruşinata iarbă, în sălbatica pădure Ai crescut tu floare dragă! Cu o strălucire slabă şi de stat micuţă tare, Cine-ţi dă mândrie, fală?   N-ai culorile din zori, Nici baticul de tulipă, Nici rochiţele de crin, Nici roza pictată-n sân.   Te voi împleti-n cunună; Dar încredere, de unde-atâta! Prietenii şi cu iubita Te primesc cu drag în mână?   Floricica: Prietenii mă culeg de cu seară, Înger vestitor de primăvară; Prietenia n-are strălucire multă La umbră mai bine-ascultă.   Demnă de ce-i mânuţa fetei Spune-mi, divină Maria! Pentru primul mugur-tulei, Capăt prima... ah! doar întâia Lacrimă. (Poezii, vol. I – Balade și romanţe)

O floare este o ființă în întregime poetică. (Opere) © CCC

Florile lăsă puțin din parfumul lor în mâna care le dăruiește. Proverb chinezesc

Eu nu regret povestea de iubire, dar e nespus de trist și de ciudat să simți c-asemeni unui fir subțire ceva frumos din tine s-a sfărmat.   Și nu mai știu anume ce, și-anume când, căci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut de-ți vine să pornești, pe alții întrebând de-au fost aievea cele ce-au trecut. (Eu nu regret)

Şi inimile noastre să se deschidă în fiecare zi în fața prospețimii şi strălucirii macilor. © CCC

Aş vrea să vă cuprind, că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi îmi par urzite din spuma roşie a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară. (Flori de mac)

Floarea care înflorește în împrejurări potrivnice este cea mai rară și cea mai frumoasă dintre toate. The flower that blooms in adversity is the most rare and beautiful of all. (Mulan) Compania Walt Disney Floarea-reginei sau Floarea-de-colț a devenit simbolul iubirii adevărate și al purității, deoarece, în tradiția românească, se spune că tinerii căutau această floare rară pentru a o dărui alesei inimii lor. Deoarece mica floare se găsește în zone greu accesibile, pe munte, a o oferi persoanei iubite reprezenta cel mai de preț gest, dar devenea și un simbol al curajului. Este una dintre cele mai cunoscute plante de munte, parțial datorită rarității sale. În Germania, Anglia, Franța etc. se numește Edelweiss. Numele său provine de la germanul edel, „nobil”, și weiß, „alb”. În Elveția, edelweiss este adesea folosită ca o adevărată emblemă națională și apare în special pe moneda de 5 franci elvețieni. Edelweiss are mai multe denumiri în Franța, precum Picior de leu, Steaua de argint, Steaua de zăpadă sau Steaua ghețurilor. © CCC

Multe flori lucesc în lume, Multe flori mirositoare! Dar ca voi, mici lăcrămioare, N-are-n lume nici o floare Miros dulce, dulce nume!   Voi sunteţi lacrimi de îngeri Pe pământ din cer picate, Când prin stele legănate A lor suflete curate Zbor vărsând duioase plângeri.   Sunteţi fragede şi albe Ca iubita vieţii mele! Cu voi, scumpe strugurele, Albe mărgăritărele, Primăvara-şi face salbe.   Dar deodată vântul rece Fără vreme vă coseşte! Astfel soarta crunt răpeşte Tot ce-n lume ne zâmbeşte... Floarea piere, viaţa trece! (Lăcrămioare)

Veneam cântând spre ochii-ți visători, cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă grădini și-alei de felurite flori, ca în Liban, pontifica mireasă.   Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi, sau flori în munți, pe niște stânci severe, flori grase tolănite-n clime dulci și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.   Dar tu ai râs de gestu-mi desuet și de neprihănita-i vâlvătaie, ai pus sub îndoială un poet buchetul risipindu-l prin odaie.   M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome de trandafiri, cutreier devastând hectare mari de flăcări și arome.   Fără grădini prin anii mei te plimbi, prădând frumos dactilii amintirii. Am palme însângerate și cu ghimpi, că-n drum am pălmuit toți trandafirii. (Prinos de flori)

Aş vrea să vă culeg în braţe feciorelnicul avant, dar vi-e atât de fragedă podoaba, că nu-ndrăznesc, o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng. (Flori de mac)

Nu ar fi trebuit să intru în câmpul acela să culeg maci. Știam, totuși: macii trebuie iubiți cu ochii, nu cu mâinile. În ochi, ei ard. Printre degetele mâinii, se ofilesc. © CCC

Tu ești în inima mea ca un dar neașteptat și mult prea scump, pe care îl cercetez mirată iar și iar, cu-aceeași nesecată desfătare.   Ești tainica-mi putere și mândrie, de când te știu mi-i cerul mai aproape și nu mai pot durerile să vie, să-mi tulbure-ale sufletului ape.   Tu mi-ai făcut tărâna mai ușoară și inima așa de dulce, grea, ca ramura ce toamna se-mpovară de greutatea roadei de pe ea.   Asemeni unui mare cer cu stele, mi te-ai răsfrânt în suflet ca-ntr-un lac, și-adânci de-atuncea-s gândurile mele, de aur glodul inimii, sărac.   Acestea toate să ți le plătesc nu voi putea, ci lasă-mă măcar, risipitorul meu, să te iubesc, din darurile tale dându-ți dar. (Daruri)

Domol răsună ploaia-n geamuri, Cu-același ritm melodic și egal, Cu miros cald și umed de pe lanuri; Cu lungi tristeți de toamnă și caval –   O fină pânză de argint Se țese luminoasă și lichidă Din cerul trist și palid spre pământ, Învăluindu-l ca-ntr-o crisalidă;   Pe flori înviorate și pe-alei S-au risipit șirag de nestimate Atâția stropi nepângăriți și grei, Cu străluciri de grele diamante.   Aș vrea aceste lacrimi lucitoare, Pășind cu glezne goale prin verdeață, Să le culeg în poală răbdătoare Și-n dar să ți le-aduc de dimineață. (Ploaie)

Macul este atât de liber. Căci nu îl vei vedea niciodată legat într-un buchet. Moare imediat ce este cules. Anonim © CCC

Frumoşii arbori dorm acum sau zac; zadarnic ai asculta pieptul lor mut, pe care muşchi şi zăpezi au crescut. Însă crengi noaptea-n cer se desfac. Apoi deodată zările-nfloresc şi clopote mari, clopote s-aud, departe-n cerul vesel şi rotund hulubii albi şi roşii se rotesc. Tu, feciorelnică lume, bună-vestire de undeva din pământ suie spre tine; soarele-i ca un inel subțire. Sună-n salcâmul pustiu verile pline. (Primăvara)

Se spune că există flori care înfloresc doar o dată la o sută de ani. De ce nu ar fi unele care înfloresc o dată la o mie, la zece mii de ani? Poate că nu vom şti niciodată despre ele, doar pentru că acest "o dată la o mie de ani" a venit astăzi. (Noi) © CCC