Mă leagă de Mircea Eliade, aş zice, toată existenţa mea. (...) Am avut ocazia de a-i fi aproape, de a studia cu el în Statele Unite şi m-am bucurat, în nenumărate rânduri, de atenţia sa binevoitoare, începând de la sugestii pentru primele mele articole, până la prefaţa ultimelor cărţi care mi-au apărut.
Retrage-te in tine insuti: practica deseori aceasta reculegere sufleteasca; vei deveni un om nou.
Priveste inauntrul tau; acolo vei gasi izvorul binelui, izvor nesecat; dar sapa necontenit.
Orice faci şi orice spui şi gândeşti trebuie făcut astfel ca şi cum fiecare clipă ar fi ultima. Viaţa cea mai lungă nu se deosebeşte cu nimic de cea mai scurtă. Fiindcă prezentul e acelaşi pentru toţi şi, prin urmare, aceleaşi sunt şi pierderile, şi toate se reduc, una peste alta, la clipă. Nimeni nu poate pierde nici trecutul, nici viitorul. Fiindcă cine îmi poate lua ceea ce nu am?
Imaginează-ţi că ai murit deja, că ai trăit doar până în clipa de faţă, iar vremea care ţi-a mai rămas din viaţă, trăieşte-o în conformitate cu natura. Priveşte la cele trecute: câte schimbări au suferit statele! Poţi prevedea şi viitorul. Fiindcă el este la fel şi nu iese din ritmul celor care se petrec şi în clipa de faţă. De aceea, nu are importanţă dacă observi viaţa omenească vreme de patruzeci de ani sau de zece mii de ani. Ce ai de văzut nou?
Să nu te abată nici disperarea altuia, nici triumful.
Oamenii sunt facuti unii pentru altii; cauta deci sa-i indrepti sau indura-i asa cum sunt.
Trebuie o dată pentru totdeauna să pui capăt discuţiilor despre cum trebuie să fie omul bun şi, pur şi simplu... să devii astfel.
Meditează mai des la legăturile dintre toate lucrurile şi la relaţiile reciproce dintre ele. Fiindcă toate sunt strâns legate între ele şi de aceea colaborează unele cu altele, urmând unul altuia într-o ordine anume. Aceasta se explică prin permanenţa mişcării, prin armonia comună şi unitatea celor ce sunt.
Trebuie sa stam singuri drepti, fara sa ne sprijine cineva.
Orice ţi s-ar întâmpla, aceasta îţi este predestinat. Iar îmbinarea cauzelor este de la bun început legată de existenţa ta în împrejurările date.
Nu te grăbi să fii de acord cu cel guraliv.
Viata unui om este ceea ce gandurile lui o fac sa fie.
Nu e uşor să arăţi cuiva că a devenit nefericit din cauză că a fost neatent la ce se întâmpla într-un suflet străin. Dar va fi cu siguranţă nefericit acela care nu urmăreşte ce se întâmplă în propriul său suflet.
Cultiva si dezvolta insusirile care stau in puterea ta: sinceritate, seriozitate, staruinta in munca, bunatate, marinimie, franchete.
Nu te lăsa atras de rafinamentul sofistic, nu scrie lucrări sofisticate.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.