Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "legatura"

Prosperitatea este legătura iubirii.

(Poveste de iarnă)

© CCC

Nimic nu leaga mai mult pe oameni, decat constiinta unui trecut comun.

Copac frumos, aşa de-aproape

La ce stau cele două nume,

Ce-n scoarţa ta a vrut anume

O mînă scumpă să le sape?

Eleonora e departe;

Slovele mint, şi-un timp călău

Aceste inimi le desparte,

Ce le mai leagă trunchiul tău.

(Elegie)

(Traducere Teodor Boşca)

Mă leagă de Mircea Eliade, aş zice, toată existenţa mea. (…) Am avut ocazia de a-i fi aproape, de a studia cu el în Statele Unite şi m-am bucurat, în nenumărate rânduri, de atenţia sa binevoitoare, începând de la sugestii pentru primele mele articole, până la prefaţa ultimelor cărţi care mi-au apărut.

Lucrul cel mai important nu este numarul de idei adunate in mintea ta, ci legatura care le uneste.

Meditează mai des la legăturile dintre toate lucrurile şi la relaţiile reciproce dintre ele. Fiindcă toate sunt strâns legate între ele şi de aceea colaborează unele cu altele, urmând unul altuia într-o ordine anume. Aceasta se explică prin permanenţa mişcării, prin armonia comună şi unitatea celor ce sunt.

Sfat sub formă de ghicitoare: „Dacă legăturile nu se rup singure, încearcă să le rupi cu dinţii.”

Sunt oameni care nu prelungesc o legatura dincolo de iubire.

Nimic nu e bun sau rau in natura decat in raport cu felul de a vedea si de a simti al fiintelor fata de obiectele cu care sunt in legatura.

Suferinta este, desigur, cea mai puternica legatura intre oameni.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.