Citate despre Cunoastere de sine

Ca numesti pe cineva patimas nu depinde de marimea, intensitatea, puterea patimii sale, ci de rolul ce-l are patima sa in echilibrul fortelor sale sufletesti. Imi pot inchipui foarte bine un om slab, coplesit de cea mai spalacita patima, de alta parte un om cu suflet adanc si larg, stapanit de cea mai puternica patima, fara de a-ti face vreodata impresia unui patimas.

Se spune ca pasari calatoare, care trec noaptea in carduri peste orase, se zapacesc de lumina ce-o imprastie acestea in intuneric, si pana in zori tot dau ocol orasului, nestiind incotro s-apuce; instinctele noastre mari si mici sunt ca aceste pasari: lumina constiintei le zapaceste…

In toate, natura procedeaza dupa principiul maximei economii. Ea accepta principiul infinitei risipe numai in avantajul semintelor, al inceputurilor.

Dupa ce apune soarele, orice licurici crede ca el ii e loctiitorul...

Sa se uite fiecare in adancul sufletului sau si are sa gaseasca multe lucruri de inlaturat.

Greselile unui om mare se deosebesc de greselile unui om de rand prin aceea ca de obicei se pot explica din insusirile lui bune.

Spiritele nelinistite si foarte impulsive fac adesea impresia unei soliditati, a unei linisti si stapaniri de sine uimitoare; fantani tasnitoare, care, privite mai de departe, apar ca niste columne solide de marmura.

Ah! Sa coboare-n sine insusi, nu-i da prin minte nimanui: priveste fiecare traista ce-o poarta cel din fata lui.

Ce este aforismul? O floare in stare de gratie. Aleasa sa conceapa Logosul si sa-l nasca.

Cea mai coplesitoare forta majora sub presiunea careia suntem uneori constransi sa lucram este propria noastra constiinta.

Nu esti mandru cand te gandesti ca zeii, obisnuiti cu lumina si vesnicia, daca s-ar cobori pe pamant n-ar putea suporta greul acestei vieti, in vreme ce tu invingi si nazuiesti spre culmi?

Cand vrei sa vezi foarte clar un lucru, nu-l lumina prea tare, nu-i lua de pe fata toate umbrele.

A fi bun inseamna a te afla in armonie cu tine insuti.

Din vârf de munţi amurgul suflă cu buze roşii în spuza unor nori şi-ațâță jăraticul ascuns sub valul lor subţire de cenuşă.   O rază ce vine goană din apus şi-adună aripile şi se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara - şi frunza cade.   O, sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept şi mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuşi.   E toamnă. (Amurg de toamnă)

Cunoaste-te pe tine insuti…cunoasterea este eliberare.

Ca sa se realizeze macar o parte in viata, idealurile in sine ale spiritului trebuie sa fie cu totul irealizabile, absolut utopice.

Melancolia este o reductie la zero a capacitatii noastre innascute de a ne autoiluziona.

Opreste trecerea! Stiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire - si totusi, te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea.

Un personaj alcatuit numai din lumini, fara umbre, nu are plasticitate, nu e viu. In viata, e ca si in desen.

Cei ce nu stiu sa puna in ,,concluzie” o leaca de substanta ce nu se gaseste in ,,premise”, sa lase stiinta in pace.